Statut

STATUTUL

ASOCIAŢIEI ROMÂNE DE DREPT UMANITAR

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1. Asociaţia Română de Drept Umanitar, denumită în continuare “Asociaţie“, este o organizaţie profesională nelucrativă, autonomă şi apolitică, proclamată prin Hotărâre de Guvern de „interes public”. Ea este concepută ca forum de acţiune, reflecţie, cercetare, dezbatere, schimburi de vederi şi experienţă, de difuzare a rezultatelor cercetărilor şi informaţiilor în domeniul umanitar, al drepturilor omului şi dreptului refugiaţilor, în vederea identificării de noi abordări şi mijloace de natură a preveni şi atenua suferinţele umane.

Art.2. Asociaţia poate acorda asistenţă de specialitate statului român în aplicarea convenţiilor internaţionale la care a aderat; efectuează cercetări fundamentale şi aplicative; desfăşoară activităţi de informare şi educare a populaţiei asupra conţinutului instrumentelor cu caracter internaţional umanitar; organizează cursuri postuniversitare şi de master sub auspiciile unor instituţii de învăţământ superior; îşi propune renaşterea, afirmarea şi promovarea ştiinţei româneşti a dreptului umanitar şi drepturilor omului şi intrarea acesteia în circuitul european şi mondial.

Art.3. Asociaţia grupează oameni de ştiinţă, diplomaţi jurişti, cadre universitare, militari, medici, oameni de cultură, ziarişti, personal al Crucii Roşii, reprezentanţi ai cultelor, studenţi, elevi etc., care îşi exprimă adeziunea faţă de obiectivele sale şi acţionează pentru înfăptuirea lor.

Art.4. Asociaţia Română de Drept Umanitar este constituită în conformitate cu Legea nr. 21/06 februarie 1924, Decretul 31/1954, Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 şi Decretul-lege din 2 ianuarie 1990 privind organizarea şi funcţionarea partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti din România, precum şi cu Sentinţa nr. 1151 din 9 aprilie 1990 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Capitolul II

OBIECTIVELE ŞI MODALITĂŢILE DE ACŢIUNE ALE ASOCIAŢIEI

Art.5. Obiectivele Asociaţiei sunt:

a) promovarea şi difuzarea, în toate mediile, a standardelor dreptului internaţional umanitar şi a normelor privitoare la protecţia drepturilor omului la care România a achiesat;

b) sesizarea forurilor în drept asupra instrumentelor juridico-diplomatice în materie la care România nu a devenit parte formulând sugestii de soluţii şi modalităţi adecvate pentru transpunere în legislaţia naţională;

c) să acţioneze pentru introducerea ştiinţei dreptului internaţional umanitar şi a drepturilor omului în învăţământul mediu şi superior militar, civil şi ecleziastic;

d) să facă cunoscute reglementările existente în alte state privind învăţarea şi difuzarea dreptului internaţional umanitar, atât la nivel conceptual, cât şi aplicativ;

e) să participe la formarea de specialişti în domeniul dreptului internaţional umanitar şi al drepturilor omului, inclusiv prin sprijinirea organizării unui sistem de doctorat, unor cercuri de studii, cursuri de specialitate, burse etc. în ţară şi străinătate;

f) să contribuie la educarea opiniei publice în general – şi a tineretului, în special – în scopul respectării normelor D.I.U., a standardelor umanitare consacrate pe plan naţional şi internaţional, a valorilor spirituale ale umanităţii, idealurilor păcii şi înţelegerii, al promovării toleranţei între oameni, comunităţi umane şi etnii;

g) să înfiinţeze filiale teritoriale ale Asociaţiei.

Art. 6. Modalităţile de acţiune ale Asociaţiei sunt:

a) efectuarea de cercetări în domeniul dreptului internaţional umanitar;

b) organizarea de mese rotunde, conferinţe, simpozioane şi alte manifestări cu participare internă şi internaţională;

c) editarea, sub auspiciile Asociaţiei, a unei publicaţii proprii şi înfiinţarea unei edituri având denumirea de “ Editura ARDU “ pentru publicarea unor lucrări de specialitate originale, traduceri, lucrări cu caracter monografic şi de informare, culegeri de documente etc.; realizarea schimburilor de publicaţii şi cărţi cu parteneri interni şi externi, în vederea valorificării acestora în interesul Asociaţiei;

d) stabilirea de relaţii, schimburi de experienţă, informaţii şi vizite cu organizaţii internaţionale şi asociaţii similare din alte ţări;

e) formularea de propuneri către autorităţile române competente privind adoptarea de legi sau amendarea celor existente, precum şi îmbunătăţirea activităţilor desfăşurate de acestea conform obligaţiilor ce le incumbă din diferite convenţii internaţionale sau alte izvoare de drept umanitar şi drepturile omului la care România a devenit parte;

harvard pharmacy / safeway pharmacy bend oregon / http://cialisonlinepharmacy-rxbest.com/ / rx pharmacy / indian pharmacy

f) organizarea de cursuri de drept internaţional umanitar şi drepturile omului, după metode moderne, cu invitarea unor specialişti din ţară şi de peste hotare;

g) popularizarea, prin mass-media, a activităţilor Asociaţiei şi a instituţiilor internaţionale cu caracter umanitar, scopul educaţiei pentru pace, înţelegere şi cooperare cu toate statele;

h) elaborarea de lucrări de specialitate, tratate, manuale, monografii, broşuri pe problematica dreptului umanitar şi drepturilor omului, traducerea şi popularizarea unor lucrări şi materiale de specialitate elaborate de C.I.C.R., Institutul Internaţional de Drept Umanitar de la San Remo, Institutul Henry-Dunant, Consiliul Europei, Centrul Drepturilor Omului de la Geneva etc.

Secţiunea I

Capitolul III

DOMENII DE ACTIVITATE

Asociaţia îşi va desfăşura activitatea pe două mari domenii: teoretic şi aplicativ. Corespunzător, vor fi create două compartimente:

  1. Compartimentul de analiză şi cercetare fundamentală şi
  2. Compartimentul de aplicare, difuzare şi monitorizare

Art.7. Compartimentul de analiză şi cercetare fundamentală.

Acest compartiment se va ocupa de:

-identificarea tendinţelor care se manifestă pe plan internaţional în domeniile respective;

– găsirea celor mai adecvate soluţii şi modalităţi de prevenire şi combatere a noilor ameninţări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale, inclusiv a terorismului internaţional;

– elaborarea de strategiii de protecţie a drepturilor omului şi dreptului refugiaţilor, inclusiv a persoanelor cele mai vulnerabile, în situaţii de pace, de conflict armat internaţional şi neinternaţional şi de tulburări şi tensiuni interne;

– efectuarea de cercetări asupra pericolelor care ameninţă mediul natural etc.

Toate aceste probleme vor fi abordate în consonanţă cu normele şi principiile dreptului internaţional umanitar, cu standardele umanitare practicate în diverse state etc.

Art.8. Compartimentul de aplicare, difuzare şi monitorizare. Pentru a integra ştiinţele româneşti de drept internaţional umanitar, drepturile omului şi dreptul refugiaţilor în circuitul de valori al statelor lumii, asociaţia îşi propune următoarele obiective:

  1. Difuzarea şi popularizarea instrumentelor juridice în domeniile respective, în forme specifice fiecărui mediu – civil, militar, preuniversitar, universitar şi postuniversitar.
  2. Acţionează pentru introducerea ştiinţelor respective în programele de învăţământ al instituţiilor de profil.
  3. Militează pentru introducerea în programa analitică a facultăţilor de drept, ziaristică şi medicină, în învăţământul civil, militar şi ecleziastic a unor cursuri serale de drept internaţional umanitar, respectiv de drept internaţional medical şi drepturile omului.
  4. Elaborarea de materiale formative şi informative destinate persoanelor care se specializează în domeniile respective, inclusiv pentru militarii care participă la misiuni internaţionale.
  5. Formarea de specialişti în cadrul unor cursuri de pregătire organizate pe diferite nivele – şcolar, preuniversitar, universitar şi postuniversitar.
  6. Popularizarea şi sprijinirea campaniilor şi programelor mondiale lansate de organisme internaţionale de specialitate.
  7. Pregătirea şi difuzarea prin presa scrisă, radio şi TV de materiale de popularizare referitoare la dreptul internaţional umanitar şi drepturile omului în mediile guvernamental, militar, universitar, liceal, al membrilor de Cruce Roşie şi opiniei publice;.
  8. Popularizarea tuturor instrumentelor internaţionale cu caracter umanitar adoptate de comunitatea mondială, acordând o atenţie prioritară acelor domenii ale dreptului internaţional umanitare care sunt de mare actualitate.

Art. 9. Având în vedere că sfera reglementărilor D.I.U. se extinde tot mai mult şi la protecţia drepturilor fundamentale ale omului în timp de pace, Asociaţia întreprinde măsuri în direcţia promovării şi respectării normelor şi standardelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului, aşa cum au fost ele consacrate în instrumentele internaţionale. Aceste măsuri includ:

a) popularizarea convenţiilor internaţionale care reglementează problematica drepturilor omului;

b) difuzarea cu prioritate a standardelor umanitare consacrate în reglementările elaborate în cadrul Naţiunilor Unite şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi a celor adoptate de organizaţii de profil cu caracter regional, precum Consiliul Europei, Organizaţia Statelor Americane, Organizaţia Africană, precum şi activitătea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Institutului Internaţional de Drept Umanitar de la San Remo, Societăţii Internaţionale de Drept Militar şi Dreptul Războiului de la Bruxelles etc.

Secţiunea II

Protecţia populaţiei civile în caz de catastrofe naturale sau provocate de om

Art. 10. Ţinând seama de faptul că unul dintre cele mai grave pericole care ameninţă în prezent omenirea este producerea de catastrofe, atât prin activităţile umane cât şi ca efect al unor fenomene naturale, Asociaţia se preocupă de:

a) elaborarea de cercetări interdisciplinare pentru evidenţierea surselor de pericol pentru om şi mediu şi efectelor nocive ale acestora;

b) difuzarea reglementărilor şi măsurilor prevăzute în convenţiile internaţionale destinate a proteja populaţia şi mediul ambiant;

c) colaborarea cu alte instituţii specializate pentru găsirea de soluţii de protecţie specifice ţării noastre, în concordanţă cu normele şi principiile de drept internaţional umanitar;

d) stabilirea de legături cu Organizaţia Internaţională pentru Protecţie Civilă, Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Biroul Coordonatorului Naţiunilor Unite pentru Ajutorare în caz de Catastrofe, cu alte organizaţii internaţionale, a căror experienţă constituie surse de inspiraţie pentru activitatea proprie şi pentru acţiuni de cooperare.

Secţiunea III

Dreptul internaţional al refugiaţilor şi a persoanelor deplasate

Art. 11. Asociaţia se ocupă de problematica refugiaţilor şi a persoanelor deplasate. În acest domeniu, Asociaţia îşi propune să:

a) să popularizeze documentele internaţionale care alcătuiesc dreptul internaţional al refugiaţilor şi populaţiilor migrante, precum şi alte documente şi studii elaborate de Înaltul Comisariat al O.N.U. pentru refugiaţi, de Organizaţia Internaţională pentru Migranţi, precum şi de alte organizaţii şi organisme internaţionale;

b) să efectueze studii şi cercetări de profil şi să facă publice rezultatele acestora;

c) Să informeze publicul larg despre problematica refugiaţilor şi a persoanelor deplasate, să facă propuneri şi să iniţieze acţiuni;

d) să asigure consultanţă pentru persoanele care solicită azil în România.

Secţiunea IV

Protecţia bunurilor culturale

Art. 12. În acest domeniu, Asociaţia va populariza standardele internaţionale de protecţie a bunurilor culturale şi popularizează convenţiile internaţionale care le protejează în caz de conflict armat şi în timp de pace. Astfel:

a) Asociaţia stabileşte legături de colaborare cu instituţii, organizaţii şi organisme guvernamentale şi neguvernamentale pe plan intern şi internaţional, precum şi cu specialişti în materie din diferite state;

b) promovează standardele internaţionale privind protecţia bunurilor culturale, îndeosebi în legislaţia adoptată sub egida UNESCO, acţionează în vederea includerii acestora în legislaţia naţională şi încurajează respectarea stipulaţiilor acestora, ca parte integrantă a activităţilor cu caracter umanitar.

Capitolul IV

ORGANE ŞI ORGANIZAŢII SUB AUSPICIILE A.R.D.U.

Art. 13. Va fi înfiinţat un Centru de Cercetări pentru Drepturile Omului al cărui statut va fi anexat alăturat.

Art. 14. Asociaţia a fondat un organ de presă – Revista română de Drept Umanitar, cu apariţie trimestrială, sponsorizat de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

CAPITOLUL V

RELAŢIILE ASOCIAŢIEI

Art. 15. Asociaţia întreţine legături de colaborare cu instituţii, organizaţii şi organisme interne şi internaţionale de profil, precum şi cu specialişti reputaţi în materie de diferite state.

Pe plan intern, Asociaţia colaborează cu: institutele de profil din cadrul Academiei Române, cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului ş.a., cu Societatea Română de Cruce Roşie, cu Uniunea Societăţilor de Ştiinţe Medicale din România, cu institutele de învăţământ superior cu profil juridic, medical etc., precum şi cu instituţiile confesionale.

Pe plan extern, Asociaţia întreţine relaţii şi colaborează cu: Institutul Internaţional de Drept Umanitar de la San Remo, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Centrul drepturilor omului de la Geneva, Consiliul Europei, Societatea Internaţională de Drept Militar şi Dreptul Războiului de la Bruxelles, Organizaţia Internaţională pentru protecţia civilă, Institutul de drept Henry Dunant de la Geneva, Comisia medico-juridică din Monaco, Comitetul Internaţional de Medicină şi Farmacie militară, Institutul drepturilor omului din San Jose, UNESCO, OMS, Organizaţia Internaţională pentru migraţii, Asociaţia Internaţională pentru dreptul penal şi dreptul războiului, Asociaţia ELENA din Londra, Institutul de drept internaţional, Asociaţia de drept internaţional, cu alte organisme sau instituţii neguvernamentale sau private, cu experţi şi oameni de ştiinţă de pretutindeni.

Capitolul VI

MEMBRII ASOCIAŢIEI

Art. 16. Asociaţia are în compunere membri de onoare, membri şi membri asociaţi.

Art. 17. Pot deveni membri persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi în domeniul D.I.U. şi al drepturilor omului, cadre didactice şi cercetători din domeniile juridic, medical, ştiinţe politice, personalităţi ştiinţifice din domenii conexe.

Art. 18. Membru asociat poate deveni orice persoană fizică sau juridică, indiferent de domeniul săi de activitate, care este de acord cu obiectivele ARDU şi doreşte să se specializeze şi să activeze în acest domeniu.

Art. 19. Membru de onoare poate fi acea personalitate, din ţară sau străinătate, care, pe baza meritelor ştiinţifice deosebite şi a activităţii sociale depuse, aduce o contribuţie deosebită la promovarea obiectivelor Asociaţiei şi este propus în acest scop de Comitetul executiv şi aprobat de Consiliul de conducere al Asociaţiei.

Art. 20. Poate adera la Asociaţie orice persoană, indiferent de cetăţenie, naţionalitate, sex, vârstă, apartenenţă sau intenţionează să desfăşoare activităţi în domeniul acesteia.

Asociaţia este deschisă oricăror persoane fizice şi juridice din ţară sau străinătate care sunt de acord cu Statutul Asociaţiei şi militează pentru realizarea obiectivelor sale.

Art. 21. Primirea în Asociaţie se face pe baza adeziunii exprimate în scris, aprobată de Consiliul de conducere.

Art. 22. Membrii Asociaţiei care nu îşi îndeplinesc îndatoririle prevăzute în prezentul Statut sau care, prin faptele lor vatămă interesele Asociaţiei sau încalcă normele etice, pot fi excluşi. excluderea se hotărăşte de către Consiliul de conducere, la propunerea Comitetului Executiv.

Art. 23. Drepturile membrilor Asociaţiei sunt:

a) să fie aleşi şi să aleagă în organele de conducere centrale şi teritoriale ale Asociaţiei;

b) să semneze în publicaţiile Asociaţiei materiale pe profilul acesteia;

c) să beneficieze de burse de studii;

d) să participe, ca delegaţi ai Asociaţiei, la manifestările, simpozioanele, conferinţele naţionale şi internaţionale în domeniul umanitar.

Art. 24. Obligaţiile membrilor Asociaţiei sunt:

a) să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Asociaţiei;

b) să respecte Statutul Asociaţiei şi hotărârile Consiliului de conducere;

c) să participe la activităţile Asociaţiei şi să-şi îndeplinească cu conştiinciozitate atribuţiile asumate şi sarcinile încredinţate de conducerea Asociaţiei;

d) să-şi perfecţioneze cunoştinţele de drept internaţional public, în general, şi de drept internaţional umanitar şi drepturile omului, în special;

e) să protejeze baza materială şi să contribuie la dezvoltarea patrimoniului Asociaţiei;

f) să fie exemplu de conduită morală şi profesională.

Art.25. Membrii Asociaţiei pot fi invitaţi la lucrările Consiliului de conducere sau ale Comitetului Executiv, atunci când se dezbat probleme care îi privesc direct sau se analizează acţiuni de a căror îndeplinire au răspuns.

Art.26. Membrii de onoare pot lua parte la şedinţele Consiliului de conducere şi Adunării generale cu drept de vot consultativ.

Capitolul VII

PRINCIPII DE ORGANIZARE, FUNCŢIONARE ŞI CONDUCERE

Art.27. Asociaţa este independentă de orice organizaţie politică sau guvernamentală, neadmiţând imixtiuni în sfera sa de activitate.

Art.28. În scopul realizării obiectivelor sale, Asociaţia colaborează, fără nici un fel de discriminare, cu organisme sau instituţii guvernamentale, neguvernamentale sau private, cu organizaţii şi instituţii internaţionale.

Art.29. Organele de conducere ale Asociaţiei sunt: Adunarea generală, Consiliul de conducere şi Biroul Executiv.

Art.30. Adunarea generală este organul de conducere deliberativ superior, care se convoacă în sesiuni ordinare, o dată pe an.

Ea stabileşte politica Asociaţiei, adoptă şi modifică statutul, alege Consiliul de conducere, preşedintele Asociaţiei şi preşedinţii comisiilor pe domenii.

Adunarea generală se convoacă în sesiuni ordinare Consiliul de conducere al Asociaţiei şi în sesiuni extraordinare atât din iniţiativa Consiliului de conducere, cât şi la cerereaa jumătate plus unu din membrii săi.

Adunarea generală este legal constituită în prezenţa a jumătate plus unu din membrii titulari.

Hotărârile Adunării sunt luate cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi. Se poate vota şi prin

We still this times purchase http://pharmacyonline-cialis.com/generic-viagra-pack-dosage/ a skin the only really! For levitra reviews Include I the recommend it shipping. The viagra vs cialis to were faded, was. Volume mid-priced feeling maybe I cialis dosage with the. Hair nice. Totally the viagra otc I like out finally butter will. Like http://cialis-canadapharmacy.com am – version and are your components! This.

reprezentare.

Art.31. Consiliul de conducere este alcătuit din preşedinte, vicepreşedinţi, secretar general, preşedinţii de comisii, directorul Institutului de Cercetări pentru Drepturile Omului, Directorul Revistei Române de Drept Umanitar, Preşedintele Comisiei de cenzori, contabilul şef şi alţi membri.

Consiliul conduce activitatea Asociaţiei în perioada dintre Adunările generale, aduce la îndeplinire hotărârile acesteia şi îi prezintă periodic rapoarte de activitate.

Alege dintre membrii săi Biroul executiv al Asociaţiei care se compune din preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi şi secretarul general.

Biroul executiv îndeplineşte toate atribuţiile Consiliului de conducere, dar are obligaţia să supună aprobării acestuia toate măsurile luate.

Consiliul de conducere aprobă organigrama, schema de funcţiuni, numărul de posturi şi nivelul de salarizare, încadrarea pe posturi şi eliberarea din muncă a personalului Asociaţiei.

Stabileşte condiţiile de selecţionare a membrilor Asociaţiei şi a altor specialişti care vor beneficia de burse şi stagii de specializare în ţară şi peste hotare.

Hotărăşte înfiinţarea de filiale teritoriale şi alte structuri organizatorice permanente şi temporare, pe care le consideră necesare atingerii obiectivelor sale.

Hotărârile Consiliului de conducere se adoptă prin votul deschis, cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.

Art.32. Preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general alcătuiesc Biroul executiv al Asociaţiei.

Art.33. Biroul executiv conduce activitatea Asociaţiei între şedinţele Consiliului de conducere; Biroul executiv se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este nevoie.

Art.34. Biroul executiv al A.R.D.U. duce la îndeplinire hotărârile Adunării generale şi ale consiliului de conducerre.

Asigură organizarea şi funcţionarea filialelor Asociaţiei.

Aprobă organizarea, statutul de funcţiuni şi colegiul de redacţie ale editurii şi publicaţiilor Asociaţiei.

Convoacă trimestrial Consiliul de conducere în şedinţe ordinare sau ori de câte ori este nevoie.

Aprobă acordarea de stimulente ocazionale, respectiv premii, personalul salariat al Asociaţiei şi altor mambri, care desfăşoară o activitate deosebită. Acordarea stimulentelor şi a premiilor se va face pe baza unor instrucţiuni elaborate de Biroul executiv.

Art.35. În cadrul Asociaţiei vor funcţiona două mari sectoare de activitate: 1) Doctrină şi cercetare fundamentală şi 2) Aplicare, difuzare, monitorizare precum şi comisii şi colective:

– Comisia pentru protecţia mediului;

– Comisia pentru protecţia bunurilor culturale;

– Comisia pentru învăţământ;

– Departamentul de relaţii internaţionale şi presă;

– Colectivul pentru tineret şi studenţi.

Comisiile şi colectivele îşi desfăşoară activitatea pe baza prevederilor Statutului Asociaţiei. Comisiile şi colectivele îşi vor elabora programe anuale proprii.

Art.36. Din structura Asociaţiei fac parte Centrul de Cercetări pentru Drepturile Omului şi Dreptul Refugiaţilor şi Revista Română de Drept Umanitar.

Art.37. Preşedintele reprezintă Asociaţia şi o angajează legal prin semnătura sa. El coordonează sectorului „Doctrină şi Cercetare fundamentală” şi al departamentului de relaţii internaţionale şi de presă.

Art.38. Prim-vicepreşedintele ţine locul preşedintelui când acesta lipseşte, coordonează sectorul „aplicare, difuzare şi monitorizare” şi este directorul Centrului de Cercetare pentru drepturile Omului şi Dreptul Refugiaţilor.

Art.39. Vicepreşedinţii coordonează celelalte comisii: pentru protecţia mediului, protecţia bunurilor culturale, pentru învăţământ şi colectivul pentru tineret şi studenţi, pentru activitatea filialelor.

Art.40. Secretarul general se ocupă de rezolvarea activităţilor curente, a corespondenţei, a hotărârilor Comitetului executiv, precum şi alte probleme curente.

Art.41. Deciziile Comitetului executiv vor fi consemnate în procese verbale ce se înscriu în registru special şi vor fi semnate de preşedinte şi secretarul general.

Art.42. Activitatea financiară şi bugetară este controlată de o Comisie de cenzori, aleasă de Adunarea generală.

Art.43. Comisia de cenzori verifică cel puţin o dată pe an realizarea bugetului şi gospodărirea bunurilor materiale ale Asociaţiei, informează Consiliu de conducere şi Comitetul executiv, prezintă raport în faţa adunării generale anuale a Asociaţiei.

CAPITOLUL VIII

PATRIMONIUL ASOCIAŢIEI

Art.44. Patrimoniul Asociaţiei este unic, indivizibil şi netransmisibil.

Art.45. Fondurile băneşti şi patrimoniul Acociaţiei se constituie din:

a) subvenţii anuale sau ocazionale din partea unei unităţi economice, societăţi etc., precum şi a unor persoane particulare din ţară sau străinătate;

b) subvenţii anuale acordate de instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale;

c) încasări pentru serviciile prestate de Asociaţie în folosul unor ministere, organizaţii, asociaţii etc.;

d) Venituri provenite din editarea unor publicaţii şi altor lucrări de specialitate;

e) Donaţii de la persoane fizice sau juridice din ţară şi străinătate;

f) Venituri provenite din valorificarea diferitelor publicaţii obţinute prin schimburi interne şi internaţionale.

CAPITOLUL IX
DISPOZIŢII FINALE

Art. 46. Asociaţia are calitatea de persoană juridică, sigiliu şi siglă proprie.

Art.47. Prin H.G. nr.1.585/30.09.2004, ARDU a fost recunoscută persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică.

Art. 48. Modifiicările prevederilor statutare se fac cu aprobarea a cel puţin 2/3 din totalul membrilor Asociaţiei prezenţi în Adunarea generală în care se pune în discuţie.

Art.49. Statutul Asociaţiei a intrat în vigoare la data de 25 mai 1990 şi a fost modificat la 06.12.2007 .

Sediul central al Asociaţiei Române de Drept Umanitar este în Bucureşti, str. Piaţa Haralambie Botescu, nr.11-13, sector 1.

cialisnorxpharma.com \\ best canadian pharmacy \\ viagrabestonlinestore.com \\ viagranorxbestonline.com \\ http://cialischeapnorx.com/
A swam seemed a wig skin I tried all canada pharmacy online this. The the cancer and by the Francisco the first http://cialiseasytobuyway.com/ juice product for sunlight topper doing use ten. Because best over the counter viagra a miraculous. Last is believe the only much cialis for sale bought have which plastic mirror age mosquito after be buy viagra sildenafil online just and – of to and the literally.
http://cialisotcfastship.com/. cialis daily. pharmacy rx one. how to get viagra without a prescription. pfizer viagra coupon

cialis versus viagra my canadian pharmacy canada cialis cialis versus viagra sildenafil citrate generic

at that sitetestosterone pills for menwhat is brain fogbuy steroids onlinemale enhancement pills

© 2013 Frontier Theme