RISCURI ŞI PERICOLE ASUPRA FIINŢEI UMANE GENERATE DE CONSUMUL DE DROGURI

RISCURI ŞI PERICOLE ASUPRA FIINŢEI UMANE GENERATE DE CONSUMUL DE DROGURI

 

 

RISKS AND DANGERS POSED BY USE OF DRUGS

OVER THE HUMAN BEING

 

Comisar şef drd. Cătălin ŢONE[1]

During last period of time, drugs threat represents the most complex, deep and tragicp henomenon of contemporary world, once annually billions of dollars and hundred thousands of individuals are involved into this mortal marriage called “Illegal traffic and consumption of drugs”. In the perspective of next years, the developing of this phenomenon is extremely concerning due to the fact that there is no clear and precise statistics regarding drug’s production, traffic, consumption or death tolls connected to drugs.

Criminality related to drugs, through his social, economical, medical, cultural and political consequences, causes considerable damage not only to the national interests, but to the societal and individual interests, too, it is threatening the life and health of citizens, it is demoralizing the humans morale and behavior.

Key-words: drugs traffic and consumption, criminality related to drugs, proliferation, globalization, European analysis.

În ultima perioadă, flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund şi tragic al lumii contemporane, în condiţiile în care, anual, miliarde de dolari şi sute de mii de oameni sunt angrenaţi în acest mariaj al morţii numit „Traficul şi consumul ilicit de droguri”. În perspectiva anilor viitori, amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare şi datorită faptului că nu există o statistică clară şi precisă a producţiei, traficului, consumului şi numărului celor decedaţi din cauza drogurilor.

Criminalitatea creată de droguri, prin consecinţele sale de ordin social, economic, medical, cultural şi politic cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat, dar şi celor ale societăţii, ale multor persoane particulare, atentează la viaţa şi sănătatea cetăţenilor, influenţează în mod demoralizator asupra conştiinţei şi comportamentului oamenilor.

Îngrijorarea specialiştilor în materie (medici, psihologi, sociologi, profesori, ziarişti, funcţionari din diferite organisme statale, specialişti cooptaţi în organizaţii neguvernamentale) este alimentată, în primul rând, de mondializarea crescândă a acestei problematici şi de ştergerea, tot mai rapidă, a distincţiei, existente într-o recentă anterioritate, între ţările producătoare, consumatoare şi de tranzit.

Un exemplu elocvent, din acest punct de vedere, îl constituie escaladarea problematicii în România începând cu anul 1990, când traficul ilicit şi abuzul de droguri au surclasat toate pronosticurile specialiştilor, astfel că dintr-o ţară de „tranzit” a devenit una „consumatoare de droguri”.

Alarma socială născută din proliferarea, fără precedent, a drogurilor conduce la ideea, deloc mulţumitoare, că strategiile de luptă adoptate împotriva acestui fenomen, în general vorbind, de către comunitatea mondială şi de Guvernul României, în special, s-au dovedit a fi ineficiente.

În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter supranaţional, care acţionează în conformitate cu legile economiei de piaţă, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum şi, ca finalitate, obţinerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune,în mod justificat, interesul statului de a-şi orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătăţii propriilor cetăţeni şi salvarea valorilor socio-morale.

Însă, fiecare stat (ba chiar colectivităţile sociale din interiorul unei ţări) are anumite „particularităţi”, create de aşezarea geografică, de tradiţii, religie, cultură şi nu în ultimul rând, de diversitatea şi disponibilitatea drogurilor, la un anumit moment dat. Aceste specificităţi trebuie corelate cu calitatea măsurilor preventive şi punitive luate de organele statale cu asemenea atribuţiuni. Iată de ce la orientarea politicii noastre, trebuie să se ia în consideraţie „profilul”traficului ilicit de droguri existent pe teritoriul României în raport cu numeroşi alţi factori. Or, acest lucru presupune, în primul rând, o atentă şi complexă analiză şi concretizare a celor trei vectori care constituie structura fenomenului aflat în discuţie şi anume: drogul – individul – societatea.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Romane, (ed. 1996), prin termenul „drog” se înţelege o „substanţa de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuinţează la prepararea unor medicamente, iar ca „stupefiant”, termenul defineşte o „substanţă medicamentoasă care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică şi psihică şi care, folosită mult timp, duce la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze crescânde; substanţa care, prin folosire repetată, dă naştere fenomenului de obişnuinţă”, termenul „psihotrop, -ă” se referă la un „medicament cu acţiune asupra psihicului”, iar termenul „narcotic, -ă” se referă la o „substanţă, medicament, care provoacă narcoza – stare caracterizată prin pierderea conştienţei, relaxare musculară, diminuarea sensibilităţii şi a reflexelor, provocată artificial prin acţiunea substanţelor narcotice asupra centrilor nervoşi, în special în intervenţiile chirurgicale”.

Definiţiile acestor termeni, care în majoritatea situaţiilor sunt folosiţi ca fiind sinonimi, au un caracter general, dar nu cuprinzător pentru clasa de compuşi chimici ce face obiectul acestei lucrări, cum de altfel, se va constata din cele ce urmează.

Primele încercări de abordare unitară la nivel internaţional a domeniului traficului şi consumului de droguri – atât în ceea ce priveşte tehnologia, cât şi politica faţă de aceste fenomene – datează de la începutul secolului al XX-lea. Astfel, Conferinţa de la Shanghai, din 1909, care a reunit treisprezece delegaţii ale unor tari implicate activ in comerţul cu opiu (SUA, China, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, Austro-Ungaria, Rusia, Japonia, Siam şi Persia) şi a vizat stabilirea unor criterii privind aceasta activitate. Ulterior, în cadrul Conferinţei de la Haga din 1912, au fost stabilite noi reguli privind comerţul cu opiu, morfină, cocaină şi codeină, fiind acreditată şi acceptată ideea necesităţii unui control al utilizării acestor substante în scop medical.

La iniţiativa Societăţii Naţiunilor (predecesoarea Organizaţiei Naţiunilor Unite), în anul 1925, are loc Conferinţa de la Geneva, în cadrul căreia se stabilesc noi reguli privind comerţul şi utilizarea opiului şi a substanţelor anterior amintite (printre care, pentru prima data, au fost incluse canabisul şi heroina) şi se pun bazele unui „Comitet central permanent” ce urma sa se ocupe cu supravegherea punerii în practica a noilor reguli stabilite. Ulterior, în perioada 1931 – 1953, au avut loc, la nivel internaţional, şase conferinţe ce au vizat traficul şi consumul de droguri, în cadrul acestora încercându-se abordarea unitară a controlului şi a eradicării fenomenului.

Rezultatele acestor demersuri au constituit baza Convenţiei Unice Asupra Stupefiantelor, adoptată în data de 30 martie 1961 la New York şi modificată prin Protocolul din 1972, care constituie temelia sistemului de control şi prohibiţie a stupefiantelor. În acest context au fost definiţi, pentru prima data, o serie de termeni unanimi acceptaţi referitor la domeniul vizat. Convenţia Naţiunilor Unite Asupra Substanţelor Psihotrope de la Viena, din anul 1971, lărgeşte cadrul instituţional privind domeniul şi impune o serie de constrângeri administrative legate de comerţul şi traficul ilicit cu substanţele vizate.

Convenţia contra Traficului Ilicit de Stupefiante şi Substanţe Psihotrope din 1988, desfăşurată sub egida Naţiunilor Unite, vine sa întărească cadrul instituţional în domeniu, adaptându-l la mutaţiile survenite. Tot pe aceasta linie a fost adoptat şi Regulamentul Nr. 3677 al Consiliului Uniunii Europene din 1990, cu privire la măsurile ce vor fi luate pentru împiedicarea deturnării anumitor substanţe (precursori chimici) pentru fabricarea ilicită a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope.

În fapt, acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante momente ale evoluţiilor înregistrate la nivel internaţional pe linia stabilirii unui limbaj comun, mai ales în plan juridic, cu privire la fenomenul traficului şi consumului de droguri, deciziile astfel adoptate fiind transpuse în plan legislativ şi administrativ de majoritatea ţărilor, în conformitate cu specificul şi interesele locale şi regionale.

Cu toate acestea, nu se poate vorbi de o terminologie unanim acceptată privind substanţele supuse controlului internaţional ce au legătură cu traficul şi consumul de droguri, motiv pentru care, în prezenta lucrare, ţinând cont şi de noţiunile încetăţenite în limba romana de-a lungul timpului, vom opera cu următorii termeni:

drogul – substanţa supusă controlului internaţional, sintetizată sau extrasă prin diverse procedee din produse naturale, cu scopul de a fi utilizată, în afara cadrului medical, în vederea determinării, în mod voluntar şi conştient, a unor stări temporare de plăcere ce au la baza mutaţii produse la nivelul funcţiilor organismului uman; termenul include, practic, toate stupefiantele şi substanţele psihotrope definite conform Convenţiei Unice Asupra Stupefiantelor, adoptată în anul1961 şi modificată prin Protocolul din 1972 şi Convenţia Naţiunilor Unite Asupra Substanţelor Psihotrope din anu11971;

toxicomanul (consumatorul de droguri) – persoana care consumă în mod sistematic droguri pentru a obţine conştient o anumită stare de plăcere;

dependenţa – starea fizica sau psihica, ce rezulta din interacţiunea organismului cu o substanţă din categoria. drogurilor, care implica nevoia de a lua substanţa în mod repetat, pentru a reinstala starea de plăcere produsă de aceasta şi pentru a evita suferinţele;

sevrajul stare psiho-fizică ce apare în situaţia în care toxicomanul este privat de drogul consumat sistematic ce i-a indus starea de dependenţă;

toleranţa gradul de rezistenţă a organismului uman la acţiunea unei substanţe din categoria drogurilor; creşterea toleranţei implică mărirea dozei de drog sau a frecvenţei de administrare a acestuia pentru obţinerea stării de plăcere pe care o determină;

halucinaţiile percepţii senzoriale din sfera văzului, auzului sau mirosului, care nu au corespondent în realitatea obiectivă, determinate de consumul unor substanţe din categoria drogurilor.

Aşa cum se poate constata din definiţia adoptată, drogurile reprezintă o clasa eterogenă de substanţe a căror clasificare după un sistem riguros, ştiinţific, este imposibil de realizat, criteriile generale de clasificare a substanţelor nefiind elocvente în acest caz.

Potrivit Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, consumatorul de droguri “este acea persoană care îşi administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism”[2].

Consumatorul dependent de droguri este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor medicale şi sociale.

Consumatorul problematic de droguri[3] este acea persoană care consumă droguri pe cale injectabilă sau care consumă opiacee, cocaină sau amfetamine timp îndelungat sau în mod regulat.

Consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este interzis pe teritoriul României.

Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional poate fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document.

Programul integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri reprezintă totalitatea serviciilor de sănătate şi a serviciilor de asistenţă psihologică şi socială asigurate în mod integrat şi coordonat persoanelor consumatoare de droguri, prin unităţile medicale, psihologice şi sociale, publice, private şi mixte.

În funcţie de frecvenţa administrării drogurilor, consumatorii de droguri sunt de mai multe feluri:

consumatori ocazionali (consumă droguri în „ocazii excepţionale”, motivate ca scop recreativ sau experimental). Există riscul de a trece de la folosirea discontinuă la cea constantă. Stările emoţionale determinate de drog sunt principalele atracţii.

consumatori „de weekend” (consumă doze mari de droguri, luate discontinuu, la sfârşit de săptămână, cu scopul de a „uita” dificultăţile existenţei sau eşecurile vieţii cotidiene). Apare sentimentul de vinovăţie şi ură faţă de sine. Creşte riscul de a trece la folosirea regulată a unor doze mai mari de droguri. Se instalează un ciclu de trăiri emoţionale: consum – vinovăţie – remuşcare – nevoie de consum crescut.

consumatori toxifilici (consum regulat, de doze moderate, cu convingerea iluzorie că „se poate lăsa oricând”). Consumul aproape zilnic indică existenţa unei probleme de natură chimică, care conduce la dependenţă sau la nevoia de droguri mai puternice. Impunerea unei restricţii, chiar dacă are loc, nu durează.

consumatori dependenţi (consumă doze mari, regulate, droguri diferite). Dependenţa este clară, afectează progresiv viaţa socială, starea materială, existenţa în general. Argumentele morale sau raţionale, dovedirea efectelor distructive (fizice sau psihice) nu mai pot înlătura nevoia de drog.

Numeroase studii realizate în ultimele decenii au încercat să lămurească originile şi evoluţia consumului abuziv de droguri, felul în care problema apare şi se dezvoltă. S-au identificat factori care diferenţiază între persoanele care recurg şi cele care nu recurg la droguri. Factorii asociaţi cu un potenţial crescut de consum sunt numiţi factori de risc, iar cei asociaţi cu scăderea acestui potenţial sunt denumiţi factori protectori. Cercetările au demonstrat existenţa unui număr mare de factori de risc în ceea ce priveşte abuzul de droguri, aceştia fiind corelaţi cu aspecte personale, familiale sau şcolare.

Din numărul total de consumatori de droguri, categoria cu cea mai vastă reprezentare este categoria adolescenţilor determinaţi de o mare diversitate de cauze interne, externe cât şi de situaţii/împrejurări sau factori inhibitori interni sau externi.

Principalele cauze interne care îi determină pe tineri să încerce sau să consume droguri sunt:

curiozitatea şi tentaţia experimentării drogurilor. Căutarea unor senzaţii noi reprezintă un element predispozant major în iniţierea consumului de drog. Cu cât prima experienţă are loc la o vârstă mai fragedă, cu atât mai mult există şanse de recidivă din partea acelei persoane.

dorinţa de senzaţii tari. Consumul de droguri poate fi văzut ca un fapt excitant şi provocator. Unii sunt tentaţi să înfrunte riscurile implicate, fără a conştientiza pericolul la care se expun prin consumul de droguri.

Consumul de drog îl seduce ulterior, ajungând singura raţiune a consumatorului de a mai exista, chiar zeificându-l în special în obţinerea unor stări nemaiîntâlnite anterior şi care să îl aşeze într-o lumină specială în faţa grupului de prieteni[4].

lipsa de maturitate şi autonomie în luarea deciziilor. Unii consumatori de droguri sunt caracterizaţi printr-o lipsă de autonomie, printr-o nevoie permanentă e o altă persoană care să ia decizii în locul său.

problemele personale, necazurile existente în viaţa cotidiană, disperarea. Toxicomanul recurge la drog pentru a-şi anula tensiunea internă, secundară unei frustrări, unei decepţii, unei anxietăţi, depresii, în mod general pentru a-şi anula o senzaţie dezagreabilă.

singurătatea, lipsa prietenilor, neintegrarea în colectivitate şi societate. Consumul de droguri constituie un răspuns la singurătate, la probleme privind integrarea în colectivitate sau dispreţul faţă de sine. Oricine se simte izolat încearcă, de obicei, să găsească un grup căruia să i se alăture. De multe ori grupul este compus din persoane care sunt consumatori de droguri.

Consumul de droguri apare ca o încercare de a depăşi stările de depresie psihică şi sentimentele de insecuritate personală. O persoană labilă şi vulnerabilă găseşte refugiul în consumul de droguri. Consumatorul de droguri consideră că dependenţa se datorează societăţii, el atribuie vina condiţiilor precare de viaţă, mediului familial sau lipsei susţinerii partenerului de viaţă.

plictiseala, lipsa unor preocupări interesante

teribilismul şi nevoia de a ieşi în evidenţă, de a brava.

Principalele cauze externe responsabile de consumul de droguri la adolescenţi sunt:

anturajul. Atunci când un număr mare de consumatori de droguri trăiesc într-o anumită zonă, se dezvoltă o subcultură care încurajează şi susţine începerea consumului de droguri. Toţi membrii grupului au propriile obiceiuri, limbaj, propria ierarhie de valori, chiar dacă aceasta este deformată. Oricine nu se droghează nu este „la modă” pentru ei şi nu face parte din grupul lor.

presiunea grupului. Presiunea grupului social şi disponibilitatea drogului sunt factori determinanţi majori în iniţierea şi menţinerea consumului de droguri. În general, utilizarea tutunului, alcoolului şi cannabisului precede consumul ilicit de cocaină şi opiacee.

situaţia materială precară. În prezent consumatorii de droguri provin din toate mediile sociale, neputându-se vorbi de apartenenţa lor (a părinţilor mai exact) la o anume categorie socială, cu venituri mari sau poziţie socială. Deşi consumatorii de droguri pot proveni din toate tipurile de familii, indiferent de situaţia materială a acestora, totuşi, privaţiunile materiale constante conduc la stări de nemulţumire şi deprimare care îl fac pe individ să caute o modalitate de a evada din realitate.

climatul familial defavorabil. Consumatorii de droguri provin în principal din medii familiale problematice. Este vorba de medii familiale tensionate şi conflictuale (chiar dacă uneori acestea sunt disimulate). Literatura de specialitate vorbeşte în acest sens de „familii fără crize aparente”, familii destrămate chiar, unde adolescenţii şi tinerii nu găsesc climatul echilibrat şi securizant de care au nevoie. Acele persoane care încep să consume droguri provin din familii dezorganizate sau au o relaţionare deficitară cu părinţii şi prezintă adesea o stimă de sine redusă.

modelul familial. Există cazuri în care, datorită consumului de droguri de către părinţi sau alte persoane din familie, copilul devine el însuşi consumator de droguri, imitând modelul parental.

nivelul educaţional si cultural redus. Nivelul de instruire al acestei categorii de tineri este mult scăzut faţă de colegii lor de generaţie. Astfel,majoritatea adolescenţilor şi tinerilor consumatori de droguri se opresc la primele clase de liceu; doar o mică parte dintre ei promovează liceul şi se înscriu la forme e învăţământ superior.

insuficienta informare privind pericolul drogurilor şi consecinţele lor asupra sănătăţii. Lipsa de informaţii, deformarea realităţii îl fac pe cel ce începe consumul de droguri să ignore consecinţele acestora asupra sănătăţii, continuând să-şi administreze droguri. Atunci când pericolul apare, este deja tardiv pentru a pune capăt consumului de droguri.

După estimările Biroului pentru Droguri şi Criminalitate al O.N.U., 200 milioane de persoane consumă ilicit droguri (prevalenţa anuală 2000-2001) la nivel mondial. Aici intră 163 milioane consumatori de cannabis, 34 de milioane consumatori de amfetamine, 8 milioane de consumatori de ecstasy, 14 milioane de consumatori de cocaină, 15 milioane de consumatori de opiacee (din care 10 milioane de consumatori de heroină). Aceste cifre nu sunt cumulative datorită utilizării combinaţiilor de droguri.

În Uniunea Europeană, potrivit ultimelor estimări, există între 1,2 şi 2,1 milioane de consumatori problematici de droguri, dintre care 850.000 până la 1,3 milioane sunt consumatori prin injectare[5].

În Europa consumul de droguri rămâne în mare măsură un fenomen specific tineretului şi în special bărbaţilor tineri. Marea majoritate a toxicomanilor români se află la vârstele tinereţii şi adolescenţei, media de vârstă înregistrând o continuă scădere: de la 18-22 de ani (la începutul anului 1997) la 15-18 ani în prezent.

În anul 2004 Agenţia Naţională Antidrog a realizat primul studiu privind consumul de droguri în rândul populaţiei.

Potrivit acestui studiu, debutul în consumul de droguri până la vârsta de 16 ani înregistrează procente de 0,2% (pentru heroină, cocaină, ecstasy, marijuana) sau 0,1% pentru amfetamine sau LSD, iar injectarea heroinei începe de la 11-13 ani.

Deşi ponderea băieţilor este în continuare mai mare decât cea a fetelor, se constată o tendinţă clară de reducere a acestui decalaj. De la un raport de 3:1 în anii ’96-’97, s-a ajuns la un raport de 2:1, în prezent.

Drogurile consumate de către tinerii români sunt în principal heroina şi marijuana, urmate de ecstasy, amfetamine şi cocaină. Deşi mult mai redus datorită preţului prohibitiv, consumul de cocaină este în continuă creştere, tot mai mulţi dintre tineri fiind atraşi de acest drog. Un alt aspect important în cazul heroinei, drogul cel mai utilizat şi mai periculos, este modalitatea de administrare. Trecerea de la perioadele de început (anii ’96-’97) când heroina se consuma prin inhalare sau prizare („la ţigară” sau „la folie”) la perioada actuală, când majoritatea heroinomanilor se injectează semnifică intensificarea fenomenului. Injectarea este o formă de administrare mult mai sofisticată dar mai eficientă, tinerii consumatori români fiind aşadar practicanţi avansaţi ai acestui comportament deviant. La nivelul străzii heroina este drogul cel mai consumat, în timp ce drogurile sintetice şi cocaina sunt întâlnite mai ales în baruri şi discoteci.

Adolescenţii şi tinerii care consumă droguri sunt potenţiali delincvenţi, deoarece dependenţa şi duritatea sindromului de abstinenţă (sevrajul) îi determină să apeleze la orice căi pentru a obţine banii necesari procurării drogului. Primul pas (după vânzarea obiectelor personale, furtul de bani şi a obiectelor de valoare din casă) este angrenarea în furturile din buzunare, după care urmează furturile din maşini, tâlhăriile şi infracţiunile comise cu violenţă.

În legătură cu criminalitatea asociată consumului de droguri nu există o evidenţă statistică în România. Totuşi se poate menţiona faptul că un procent important dintre persoanele care comit infracţiuni contra patrimoniului (tâlhării[6], furturi din locuinţe, din magazine, din autoturisme etc.) sunt şi consumatori de droguri. Destul de frecvente sunt cazurile în care infractori aflaţi în stare de arest preventiv în secţiile de poliţie să prezente semnele fizice şi comportamentale specifice consumatorilor dependenţi şi chiar să manifeste sindrom de abstinenţă (sevraj), necesitând intervenţie medicală[7].

Simptomele caracteristice consumatorilor de droguri, după care aceştia pot fi recunoscuţi, sunt de două feluri: fizice şi comportamentale.

Simptomele fizice ale consumatorilor de droguri:

• schimbarea ritmului de mers, încetinit sau legănat, o slabă coordonare a mişcărilor;

• ochii roşii şi înlăcrimaţi, pupilele dilatate sau micşorate;

• palmele umede şi reci, mâinile tremurânde;

• faţa roşie sau palidă;

• miros de substanţe la expiraţie, din corp sau de pe haine;

• secreţii nazale abundente, extremităţi reci;

• urme de înţepături pe antebraţe sau picioare;

• stări de greaţă şi vomă frecvente, transpiraţii excesive;

• tremur al mâinilor, picioarelor sau capului;

• puls neregulat.

Simptomele comportamentale ale consumatorilor de droguri:

• schimbarea în atitudine, comportament sau personalitate fără o cauză aparentă;

• schimbarea activităţilor, intereselor sau hobby-urilor;

• scăderea performanţelor şcolare (în muncă), întârzieri (absenţe) nemotivate, abandon şcolar;

• schimbarea comportamentului în familie;

• dificultăţi de concentrare;

• o lipsă de motivaţie în general, pierderea energiei, a stimei de sine, o atitudine de nepăsare;

• frecvent hipersensibili, îşi pierd repede cumpătul sau au resentimente puternice;

• stări de iritabilitate sau mânie;

• stări de dezorientare;

• comportament excesiv de secretos;

• nevoie permanentă de bani, fiind predispuşi la săvârşirea de infracţiuni în scopul obţinerii resurselor necesare;

• comportament paranoic, stări depresive;

• neglijarea igienei personale.


[1] Doctorand – Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”

[2] Art. 1 lit. h din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004;

[3] Definiţie dată de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie.

[4] Ruxandra Răşcanu, Mirela Zivari- Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Editura

Ars Docendi, Bucureşti, 2002, pag. 366

[5] Raportul anual 2005 Situaţia drogurilor în Europa- Observatorul European pentru Droguri şi

Toxicomanie

[6] Se consideră că un procent extrem de ridicat dintre persoanele care au comis tâlhării sunt şi

consumatori de droguri, conducând la concluzia că există o legătură directă între consumul de

droguri şi comportamentul infracţional. Cei mai vulnerabili sunt tinerii cu vârste cuprinse între

15-19 ani, cei din medii marginalizate social sau cultural, care au tendinţa de a se organiza în

grupuri pentru comiterea de infracţiuni;

[7] Agenţia Naţională Antidrog- Raport naţional privind situaţia drogurilor, 2006.

 

© 2013 Frontier Theme