RĂSPUNDERI CE REVIN PERSONALULUI FORŢELOR ARMATE CU PRIVIRE LA INTEGRAREA PREVEDERILOR „D.I.U.” ÎN PROCESUL DE INSTRUIRE

RĂSPUNDERI CE REVIN PERSONALULUI FORŢELOR ARMATE CU PRIVIRE LA INTEGRAREA PREVEDERILOR „D.I.U.” ÎN PROCESUL DE INSTRUIRE

 

RESPONSIBILITIES WHICH FALL UPON THE STAFF

OF THE ARMY FORCES FOR THE INTEGRATION

OF THE STIPULATIONS „I.H.L.” IN THE PROCESS OF TRAINING

Col.justiţie militară drd.  Roland – Dorian ENE *

International humanitarian law is a set of rules which seek, for humanitarian reasons, to limit the effects of armed conflict. It protects persons who are not or are no longer participating in the hostilities and restricts the means and methods of warfare. International humanitarian law is also known as the law of war or the law of armed conflict. International humanitarian law sets out detailed rules that seek to limit the effects of armed conflict.

However, becoming party to these agreements is only a first step. Efforts must be made to implement  humanitarian  law,  to  turn  the  rules  into  action.  Some  measures  will  require  the adoption  of  legislation  or  regulations.  Others  will  require  the  development  of  educational programmes, the recruitment and/or training of personnel, the production of identity cards and other  documents,  the  setting  up  of  special  structures,  and  the  introduction  of  planning  and administrative procedures.

Orice  conflict  armat  presupune,  din  punctul  de  vedere  al  celor  care-l poartă, o necesitate, de a distruge cât mai mult, de a scoate din luptă un număr cât mai mare de militari ai părţii adverse,  într-un cuvânt a obţine victoria.

Pe de altă parte, legile umanităţii postulează cât mai puţine suferinţe, cât mai reduse pagube materiale, revenirea cât mai grabnică la starea de pace.

Dreptul  internaţional  umanitar  nu  este  un  substitut,  al  păcii,  el  este pavăza omenirii în faţa provocărilor sângeroase, o mărturie unică a raţiunii şi a speranţei de a stăpâni forţa şi îndurarea în faţa aberaţiei ucigaşe.

După o ideea destul de răspândită, războiul prin însăşi natura sa, nu s-ar împăca   cu   reguli   prestabilite.   Practicat   în   zorile   organizării   societăţii omeneşti, cu toată cruzimea şi ura, ambiţia şi răzbunarea, războiul a început treptat  să  fie  reglementat  prin  norme  juridice  care  au  îmbrăcat  forme  de izvoare de drept.

1.  CUTUMA

Este  cel  mai  vechi  izvor  de  drept  umanitar  şi  multă  vreme  a  fost singurul.   Unele   cutume   au   fost   codificate,   fiind   incluse   în   dreptul convenţional.

Principial, ea are un caracter normativ cu aceeaşi forţă juridică cu a unui tratat internaţional.

Dar, tratatul internaţional nu produce efecte decât „inter partes”, adică nu obligă decât părţile care au achiesat.

Este, în acest caz, posibil ca un stat sau o entitate nestatală, subiect de drept internaţional, să fie obligată să respecte o cutumă la care nu a achiesat?

Răspunsul  este  afirmativ.  Orice  stat  este  obligat  să  respecte  cutumele internaţionale,  indiferent  dacă  a  participat  sau  nu  la  crearea  lor,  indiferent dacă şi-a dat consimţământul, sau nu, la acestea.

2. TRATATUL

Expresie a acordului de voinţă între state de a avea, modifica sau stinge norme  juridice,  el  este  izvorul  principal  al  D.I.U.  Până  în  prezent  au  fost elaborate peste 250 de tratate internaţionale.

Dacă iniţial caracteristica generală a tratatelor o reprezintă faptul că ele conţin clauza „SI OMNES” – (convenţia se aplică numai dacă şi adversarul este  parte  la  ea),  şi  „CLAUZA  DE  RECIPROCITATE”  (neaplicarea  de către una din părţi a unor norme de purtare a războiului dezleagă cealaltă parte de obligaţia respectării lor), după 1949, toate părţile contractante s-au angajat  „să  respecte  tratatele  şi  să  facă  să  fie  respectate  în  toate

împrejurările”.

3. REZOLUŢIILE ADUNĂRII GENERALE A O.N.U.

Despre  forţa  juridică  a  acestor  acte  s-a  scris  şi  vorbit  foarte  mult. Considerăm  că  acestea  fără  a  avea  caracterul  de  izvor  de  drept,  au  o  mare încărcătură juridică.

Datorită  acestui  fapt,  majoritatea  dispoziţiilor  lor  au  fost  încorporate deja în Dreptul internaţional umanitar, prin protocoalele de la Geneva sau alte tratate internaţionale referitoare la drepturile omului.

4. LEGILE ŞI REGULAMENTELE INTERNE

Sunt  izvoare  cu  valoare  deloc  neglijabilă.  Un  loc  important  îl  ocupă regulamentele militare, acestea oglindind foarte limpede modul în care fiecare  ţară interpretează dispoziţiile Dreptul internaţional umanitar şi maniera în care vor acţiona în caz de conflict armat.

România, ţară care este parte la toate tratatele internaţionale cu caracter umanitar, avea până la cel de-al doilea război mondial legi şi regulamente la cele mai înalte standarde umanitare internaţionale.

Paralel cu elaborarea actelor normative interne, Ministerul de Război a luat măsuri de a instrui forţele armate la toate eşaloanele, cu normele Dreptul internaţional umanitar, în virtutea angajamentelor asumate de guvernul român prin ratificarea tratatelor respective.

5. HOTĂRÂRILE INSTANŢELOR JUDICIARE ŞI ARBITRARE

Sunt  mijloace  auxiliare  pentru  determinarea  şi  interpretarea  normelor Dreptul  internaţional  umanitar.  Există  o  amplă  jurisprudenţă  internaţională, care a adus o contribuţie la determinarea şi interpretarea Dreptul internaţional umanitar.   Studierea   acestei   jurisprudenţe   este   indispensabilă   cunoaşterii temeinice a Dreptul internaţional umanitar

6. DOCTRINA DREPTULUI INTERNAŢIONAL UMANITAR

Este un mijloc auxiliar de determinare a dreptului.

Ea face o operă de codificare ştiinţifică, exprimând dreptul în vigoare la data la care a fost adoptată. Istoria difuzării şi aplicării Dreptului internaţional umanitar  nu  începe  după  1989.  Avem  tradiţii  care  au  constituit şi  constituie factor vitalizant pentru acest domeniu. Lumea de azi oferă un tablou sumbru. Conflictele armate sunt tot mai numeroase.

Evident  că  şi  violările  Dreptului  internaţional  umanitar  sunt  tot  mai grave. România, ca stat care a ratificat Convenţiile de la Geneva „s-a angajat să respecte şi să facă să fie  respectate Convenţiile şi Protocolul adiţional I în toate împrejurările”. Astfel, comandanţii militari au trecut la a se asigura că  membrii  forţelor  armate  plasate  sub  comanda  lor  cunosc  obligaţiile cuprinse  în  convenţii  şi  protocoale  (  art.  87  din  Protocol).  Nici  consilierii juridici  nu  au  o  responsabilitate  de  neglijat  în  integrarea  prevederilor Dreptului internaţional umanitar., în procesul de instruire. Pentru militari, ca profesionişti ai mijloacelor de luptă, cunoaşterea şi respectarea principiilor şi normelor  Dreptului  internaţional  umanitar  este  o  chestiune  de  ordine  şi disciplină militară.

Existenţa a aproximativ 200 de tratate internaţionale, cuprinzând peste 4000  de  reguli  ce  privesc  Dreptul  internaţional  umanitar,  duce  evident  la concluzia  că  integrarea  acestora,  în  instruirea  militarilor  şi  în  conducerea operaţiunilor  se  va  face  diferenţiat,  pe  nivele  ierarhice.  În  timp  ce  simplii combatanţi trebuie să cunoască doar  „decalogul combatantului” şi regulile de   angajare,   la   nivelul   conducerii   strategice   trebuie   cunoscute   toate reglementările şi în special calificarea obiectivelor militare şi civile (art. 52),

a atacurilor nediscriminate (art. 51), a precauţiilor în atac (art. 57), protecţia specială  acordată  unor  bunuri  (art.  51;  53-56;  59-60),  cazurile  în  care  protecţia  poate  fi  ridicată  în  caz  de  necesitate  militară,  modalitatea  de recurgere la represalii, regimul juridic al contractelor non-ostile cu adversarul, regulile neutralităţii şi ocupaţiei şi altele.

Între structurile cărora le revin răspunderi pe linia „integrării Dreptului internaţional umanitar în procesul de instruire” un rol deosebit revine Statului Major  General  care  organizează  şi  conduce  pregătirea  întregului  personal  al forţelor  armate  române.  Asumându-şi  obligaţiile  de  aplicare  a  convenţiilor umanitare,  Ministerul  Apărării  Naţionale  a  elaborat  măsurile  legislative  şi administrative ca acestea să fie respectate în toate împrejurările.

A  urmărit  ca  în  doctrina  apărării  naţionale  şi  apoi  în  doctrinele diferitelor   categorii   de   forţe   armate   să   fie   integrate   normele   Dreptul internaţional  umanitar.  Demn  de  menţionat  sunt,  de  asemenea,  prevederile Legii  80/1995  –  Statutul  cadrelor  militare  (care  obligă  la  neexecutarea ordinelor  contrare  Dreptului  internaţional  umanitar),  ale  Regulamentului A.N.-   4/1989   (obligaţiile   combatanţilor)   ale   Regulamentului   disciplinei militare (obligativitatea comandanţilor de a da ordine, conforme cu legile şi obligaţiile războiului).

Important,   pentru   integrarea   Dreptului   internaţional   umanitar   în operaţiunile  militare,  este  şi  Regulamentul  general  al  acţiunilor  militare (1996)  care  instituie  asistenţă  juridică,  cât  şi  Regulamentul  general  pentru conducerea     acţiunilor     militare     (1998)     care     stabileşte     existenţa compartimentului juridic al statului major şi documentele ce trebuie întocmite de acesta, dispunând ca planificarea acţiunilor militare să se facă plecând de la  respectarea  Dreptului  internaţional  umanitar,  aplicabil,  în  conflictele

armate.  Valenţele  multiple  ale  integrării  Dreptului  internaţional  umanitar  în instruirea  şi  operaţiunile  militare  îşi  amplifică  semnificaţiile  într-o  armată aflată  în  restructurare,  fapt  sesizat  de  autoritatea  militară  română  supremă, care  în  concretizarea  eforturilor  principale,  a  stabilit  că  o  atenţie  deosebită trebuie  acordată  înţelegerii  şi  aplicării  concrete  a  legislaţiei  specifice,  la domeniul   militar,   ca   element   indispensabil   în   asigurarea   continuităţii procesului de integrare.

Aşa se face că în ultimii ani s-au editat mai multe lucrări în domeniu,    s-au  elaborat  lucrări  de  diplomă  la  finalizarea  studiilor,  iar  în  instrucţie  şi aplicaţii,  ca  şi  în  operaţiunile  de  sprijinire  a  păcii  la  care  s-a  participat,  s-a demonstrat buna cunoaştere şi respectare a Dreptului internaţional umanitar.  Acţiunile  militarilor  în  acord  cu  standardele  umanitare  internaţionale reprezintă rezultatul esenţial al integrării prevederilor Dreptului internaţional umanitar în procesul de instrucţie.

Pentru  a  se  concretiza  aceste  demersuri  de  integrare  a  Dreptului internaţional  umanitar  în  procesul  de  instrucţie,  dar  şi  pentru  a  îndeplini „Ordinul ministrului apărării privind instruirea personalului din Ministerul Apărării, care participă la misiuni în afara teritoriului naţional, pe funcţii de  stat  major  sau  în  misiuni  individuale”,  Centrul  de  Drept  Internaţional Umanitar a iniţiat elaborarea unor manuale, care au fost difuzate în unităţi.

Primul,  „D.I.U.  .  1,  Manual  pentru  instruirea  militarilor  în  drept internaţional  umanitar  (individ,  grupă,  pluton,  companie  –  similare)” demonstrează  că  D.I.U.  este  o  activitate  practică  care  trebuie  şi  poate  să  se desfăşoare după acest criteriu. El transformă limbajul tratatelor internaţionale într-un  limbaj  accesibil  „executantului”;  celui  care  acţionează  în  câmpul tactic.  Structurat  pe  două  părţi  –  teoretică  şi  practic  aplicativă  –  el,  îmbină prezentarea   regulilor   esenţiale   cu   modalităţile   practice   de   exprimare   a prevederilor Dreptului internaţional umanitar.

Metodologia pregătirii şedinţelor practice, variantele de exerciţii şi teste cât şi  partea  de  „lecţii  învăţate”,  toate  reflectând  particularităţi  de  acţiune  ale diferitelor categorii de forţe armate fac din el un instrument deosebit de util pentru organizarea şi conducerea instruirii în domeniul Dreptului internaţional umanitar

Cel  de-al  doilea  manual  „DIU-2,  Manualul  instruirii  personalului armatei  României,  privind  Statutul  persoanelor  capturate”  prezintă  într-o concepţie unitară tratamentul persoanelor capturate, în caz de conflict armat, ocupaţie  militară  sau  misiuni  internaţionale.  Lucrarea  pune  în  relaţie  directă răspunderile, cuprinse în instrumente juridice, cu evoluţia logică a modului în care trebuie tratate persoanele, din momentul capturării până la eliberare.

„D.I.U.-3,  Manual  pentru  instruirea  personalului  armatei  în  drept internaţional umanitar (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri)” completează aria Dreptului internaţional umanitar din „STANAG – 2449 – pregătirea / instruirea în  dreptul  conflictelor  armate”  şi  care  nu  a  fost  abordată  în  primele  două manuale. Tematica acestuia se adresează personalului cu funcţii de comandă în structurile  militare.  Sunt,  de  asemenea,  cuprinse  şi  unele  lucrări  şi  aplicaţii practice ceea ce-l face un excelent instrument de lucru în procesul de instruire.

Susţinute şi completate cu informaţiile cuprinse în „Codul de conduită pentru   combatanţi”,   „Regulile   esenţiale   de   drept   al   războiului   – traducere”;  „DIU  şi  practica  persoanelor  în  caz  de  conflict  armat  – culegere / convenţii/ „Dreptul de la Geneva”, cât şi de „Manualul de drept al  războiului  pentru  forţele  armate  –  traducere”  şi  lucrarea  „DIU  în conducerea  operaţiunilor  militare  şi  statutul  unor  arme  şi  sisteme  de arme” – culegere convenţii / Dreptul de la Haga” editate sub egida Centrului de  Drept  Internaţional  Umanitar,  se  constituie  în  baza  solidă  a  instruirii temeinice a personalului forţelor noastre armate.

Militarii  acţionează,  în  primul  rând,  după  regulamente,  instrucţiuni, ordine şi nu după normative cu grad mare de generalitate. S-ar putea spune că nu are importanţă.

Dar în condiţiile câmpului de luptă sau teatrului de operaţii, atunci când acţiunile se bazează pe rigoare şi precizie, posibilitatea unor confuzii este uşor de  presupus  când  nu  se  precizează  clar  ce  este  voie  şi  ce  nu,  normele Dreptului   internaţional   umanitar,   din   tratatele   internaţionale   putând   fi încălcate.

Astfel   avem   un   vinovat.   Cine   este   el?   Cel   care   a   elaborat regulamentul?

DA  –  pentru  că  a  creat  confuzie  neintroducând  în  conţinutul  acestuia prevederile tratatelor internaţionale pe tema specifică actului normativ militar.

NU – pentru că fiecare cetăţean trebuie să cunoască şi să respecte legile ţării. Iar tratatele ratificate fac parte din dreptul intern.

Este vinovat militarul care acţionează după regulament, dar nu după prevederile  tratatelor  internaţionale  în  domeniul  Dreptului  internaţional umanitar?

DA – pentru că trebuie să cunoască actele normative interne, iar actele normative internaţionale la care România este semnatară fac parte din dreptul intern.

NU  –  pentru  că  pregătirea  se  bazează  în  principal  pe  regulamentele militare.

Concluzia:  claritatea  actelor  normative  cu  caracter  militar  garantează, respectarea  prevederilor  internaţionale  în  procesul  de  instruire;  în  integrarea Dreptul  internaţional  umanitar,  în  pregătirea  specific  militară.  Omisiunile sunt posibile şi uneori scuzabile, justificarea lor este impardonabilă.

Direcţia  principală  a  promovării,  difuzării    şi  integrării  Dreptului internaţional  umanitar  în  procesul  de  instruire,  apreciem  că  este,  spre învăţământul militar.

Dreptul  internaţional  umanitar  este,  şi  trebuie  să  rămână,  obiect  de studiu din Colegiile militare liceale până la Colegiul Naţional de Apărare. Să se menţină importanţa şi ponderea, ce i se acordă acestei discipline, ca factor formativ al conştiinţei profesionale, al profilului moral al noilor generaţii de lideri şi specialişti militari.

Activitatea  de  promovare  şi  integrare,  în  procesul  de  instruire,  a Dreptului   internaţional   umanitar,   are   suport   acţiunile   concrete   privind materializarea spiritului convenţiilor internaţionale la care România este sau a devenit parte în ultimii ani. În anul 2007, a fost lansată Comisia Naţională de Drept  Internaţional  Umanitar  care,  ca  organ  consultativ  al  Guvernului,  va asigura    coordonarea    procesului    de    integrare    a    normelor    Dreptului internaţional umanitar, în baza unei strategii naţionale.

În  acelaşi  scop  a  fost  creat  şi  funcţionează  la  nivelul  Statului  Major General  şi  al  categoriilor  de  forţe  „Biroul  juridic  şi  Drept  Internaţional Umanitar”,  element  din  programul  coerent  de  promovare  a  Dreptului internaţional   umanitar.   Se   adaugă   cooperarea   fructuoasă   cu   Comitetul  Internaţional al Crucii Roşii şi Asociaţia Română de Drept Umanitar, cât şi cu Ministerul  de  Externe,  Ministerul  Justiţiei,  Învăţământului  sau  Internelor  şi Reformei Administrative; sau societatea Naţională de Cruce Roşie şi Institutul Român pentru Drepturile Omului.

Diversitatea   şi   consistenţa   acţiunilor   de   integrare   a   prevederilor Dreptului internaţional umanitar în procesul de instruire, urmare a susţinerii şi implicării  structurilor  Ministerului  Apărării  Naţionale,  de  pe  toate  palierele,  s-au concretizat în comportamentul demonstrat de militarii care au acţionat, în cadrul forţelor multinaţionale, în diferitele teatre de operaţii din lume.

Din  propria-mi  experienţă    am  constatat  că  prevederile  Dreptului internaţional  umanitar  pot  fi  implementate  mult  mai  uşor  în  procesul  de instruire dacă sunt mai întâi interpretate şi conştientizate, de către militari.  Ei trebuie să, înţeleagă şi faptul că pentru îndeplinirea standardelor de interoperabilitate cu forţele N.A.T.O., comportamentul trebuie să se alinieze la cerinţele mondiale în domeniu.

Astfel,  este  necesar  efortul  combinat  al  tuturor  acelora  care  au  sau  nu legătură  cu  Dreptul  internaţional  umanitar,  sau  cu  procesul  de  instruire,  dar care doresc integrarea Dreptul internaţional umanitar în procesul de instruire al forţelor armate ale României europene, membră N.A.T.O.

 

EXERCIŢIUL PRACTIC NR.1

În  baza  Rezoluţiei  976/2006  a  Consiliului  de  Securitate  al  ONU,  a Hotărârii  Parlamentului  României  din  13.01.2006  şi  a  Ordinului  ministruluiapărării nr. 1/01.02.2006, în perioada septembrie 2006 – aprilie 2007 a o forţă mixtă   română   a   fost   dislocată,   în   regiunea   KOSARIA   a   Republicii ORTOSĂRIA,  în  cadrul  unei  misiuni  de  menţinere  a  păcii,  ce  urma  să  fie asigurată  de  o  forţă  multinaţională.  Situaţia  conflictului  din  KOSARIA  are rădăcini  într-o  istorie  mai  îndepărtată,  începând  cu  sec.  XIX,  când  mualbii    s-au  refugiat  aici,  la  început  ca  urmare  a  simpatiei  din  zonă  a  ortosărilor, pentru ca mia târziu relaţiile dintre populaţii şi dintre state să ia altă formă.

Urmare  a  exodului  de  populaţie,  din  Mualbia,  în  regiunea  KOSARIA, Republica  ORTOSĂRIA,  raportul  etnic  din  zonă  s-a  modificat  în  zonă.  În urma conflictelor cu caracter interetnic desfăşurate, au urmat mai multe valuri de atacuri teroriste. Bilanţul a fost de 250.000 de morţi şi răniţi. Mai mult de două milioane de oritosări şi mualbi s-au refugiat din regiunea‚ KOSARIA, în interiorul  sau  în  afara  ţării.  Conform  prevederilor  rezoluţiei  menţionate, misiunea „PEACE FOR” a avut ca responsabilităţi prioritare:

–   Supravegherea / asistarea procesului de încetare a focului;

–   Asigurarea   retragerii   forţelor   insurgente   din   teritoriile   stabilite, menţinerea  încetării  focului  în  zonele  de  responsabilitate  şi  limitarea  uzului forţei;

–  Controlul  spaţiului  aerian  al  regiunii  KOSARIA  şi  supravegherea căilor  de  comunicaţie  privind  transportul  de  tehnică  militară  sau  mişcări  ale miliţiilor din zonă.

În calitate de comandant al unei unităţi desemnată să participe în cadrul forţei de intervenţie internaţională  pentru menţinerea păcii, sunteţi sesizat de unii ofiţeri din unitate că ONU nu a semnat Convenţiile de la Geneva.  Ei vă întreabă :

1.    „Dacă  suntem  incluşi  în  această  forţă  internaţională,  suntem obligaţi  să  respectăm  dreptul  internaţional  umanitar,  faţă  de  adversari  şi populaţia civilă locală”? Care este răspunsul dumneavoastră?

2.  Republica  Mualbia  nu  a  semnat  Convenţiile  de  la  Geneva,  iar Ortosăria a semnat Convenţiile de la Geneva dar nu le-a ratificat. A declarat, totuşi,  că  acceptă  prevederile  acestora.În  cazul  capturării  unor  combatanţi, aparţinând celor două state, în urma unor conflicte / atacuri armate, aceştia au dreptul la statul de „prizonier de război”?

3. Apreciaţi că răniţii, aparţinând acestora, trebuie să fie trataţi diferit?

EXERCIŢIUL PRACTIC NR.2

1.  În  oraşul  BRAVO,  capitala  regiunii  KOSARIA,  s-au  semnalat incidente  grave,  mai  mulţi  civili  fiind  ucişi  de  miliţiile  mualbe.  Aceste incidente au declanşat în regiune conflicte din ce în ce mai numeroase între miliţiile ortosăre şi mualbe. Forţele de ordine şi forţele armate ortosâre au fost chemate în sprijin. Totodată, au loc acte izolate şi sporadice, ale unor grupuri înarmate împotriva forţei multinaţionale acordului de pace.

Unitatea  pe  care  o  comandaţi  este  angrenată  în  acţiuni  de  luptă  într-o zonă a capitalei BRAVO, parţial evacuată de locuitori. Una dintre subunităţi, în urma acţiunilor, capturează un lansator de flăcări, de la o grupare înarmată, aparţinând   miliţiilor   destabilizatoare.   Comandantul   subunităţii   solicită aprobarea  folosirii  armamentului  capturat  împotriva  combatanţilor  inamici adăpostiţi într-o clădire în care se află şi civili.

Care este poziţia pe care o adoptaţi şi ce răspuns daţi comandantului subunităţii?

2.  Înaintarea  unei  subunităţi  este  blocată  de  o  mitralieră  instalată  la etajul  superior  al  unui  bloc  în  care  se  mai  află  civili.  Pentru  a  o  nimici  şi  a continua  deplasarea  şi  misiunea,  comandantul  de  subunitate  solicită  sprijin. Hotărâţi să folosiţi focul artileriei.

Măsura luată este corectă?

3.  În  urma  unor  acţiuni  teroriste  concertate,  un  baraj  din  regiune  s-a rupt,  inundând  zona  în  care  staţiona  forţa  multinaţională.  În  aceste  condiţii, comandantul  forţei  multinaţionale,  a  decis  ca  unitatea  dumneavoastră  de geniu să intervină, pentru aproximativ o zi şi jumătate, să salveze o localitate apropiată. Pentru executarea acestei misiuni, militarii vor purta o banderolă cu semnul  protecţiei  civile.  Comandantul  protecţiei  civile  locale  dispune  de importante mijloace şi personal. Primiţi ordin să creaţi un comandament mixt.

Personalul protecţiei civile ezită să vă susţină, considerând că se implică alături de forţele armate.

Apreciaţi că puteţi cere protecţiei civile să acţioneze alături de forţele armate?

Puteţi fi acuzat că „vă adăpostiţi în spatele protecţiei civile” (- faceţi abuz de semnul protector?);

Dacă sunteţi de acord cu intervenţia  comună apreciaţi că:

a) puteţi lua comanda operaţiilor?

b) militarii, din compunerea batalionului de geniu, pot avea arme?

c) personalul protecţiei civile poate avea arme?

d) dacă  echipa  mixtă  (protecţie  civilă  –  militari)  este    capturată,  de forţele insurgente, care ar fi statutul acestor persoane?

SOLUŢIA EXERCIŢIULUI PRACTIC NR.1

  1. 1. Statele  membre  NATO  sunt  părţi  ale  Convenţiilor  de  la  Geneva, astfel încât, participarea forţelor armate ale acestor ţări în cadrul unei forţe de intervenţie internaţională obligă aceste persoane să respecte convenţiile.

Statele  membre  ale  alianţelor  –  şi  cazul  NATO  –  se  supun  deciziilor adoptate de acestea în sensul că au declarat că se vor conforma în acţiunile lor normelor   dreptului   internaţional   umanitar.   În   ultima   perioadă   ONU   a manifestat  şi  manifestă  tot  mai  multă  preocupare  faţă  de  problematica  DIU, fapt ce reprezintă o recunoaştere indirectă a faptului că forţele ce acţionează sub egida ONU, vor respecta convenţiile de la Geneva.

Prevederile    Convenţiilor    din    domeniul    Dreptului    Internaţional Umanitar  adoptate  înainte  de  anul  1949  erau  aplicabile  doar  între  statele părţii.  Convenţiile  de  la  Geneva  din  1949,  aduc  o  noutate  în  domeniul Dreptului  Internaţional  Umanitar.  Un  stat  semnatar  va  respecta,  prevederile acestora  şi  faţă  de  statele  care  nu  sunt  părţi  la  ele,  dacă  acestea  din  urmă acceptă şi aplică dispoziţiile lor (G. I la IV – 2).

2.  Da, au dreptul la Statutul de prizonier.

3.  Nu,  nu trebuie să fie trataţi diferit.

SOLUŢIA EXERCIŢIULUI PRACTIC NR.2

1. Conform prevederilor „Protocolului asupra interzicerii sau limitării folosirii  de  arme  incendiare”  –  Geneva  1980  –  folosirea  lansatoarelor  de flăcări asupra persoanelor civile este interzisă. Chiar dacă, luptătorii inamici s-au refugiat în clădire protecţia civilă rămâne în vigoare. Armele care produc un  rău  superfluu  sunt  interzise.  Un  astfel  de  atac  ar  fi  un  atac  fără discriminare.  Recurgerea  la  mijloace  de  foc  care  ar  avea  ca  efect  pierderi însemnate  de  vieţi  omeneşti  şi  distrugeri  materiale  sunt  interzise.  Sunt  total împotriva  folosirii  oricărei  arme  incendiare.  Nu  aprob  folosirea  lansatorului de flăcări.

2.  Măsura  este  ilegală.  Conform  normelor  Dreptului  Internaţional Umanitar   şi   prevederilor   dreptului   penal   internaţional   se   poate   stabili răspunderea  penală  pentru  infracţiuni  cumulate  –  distrugeri  de  bunuri, omucidere. Măsura luată NU ESTE corectă.

3. Intervenţia comună a personalului protecţiei civile şi a militarilor din forţele  armate  poate  fi  realizată  pentru  o  acţiune  punctuală  şi  provizorie,  o cooperare exclusiv în scopul protejării populaţiei civile este permisă numai în mod excepţional (G.P.T.- 65/2b).

Aceasta presupune afectarea / destinarea unui efectiv redus de militari, iar   acţiunea   se   poate   desfăşura   sub   comanda   autorităţii   militare   dacă intervenţia are loc în zona de operaţii militare.

Un comandament mixt este de natură să pună în discuţie caracterul civil al protecţiei civile, deci statutul său de protecţie.

De  manieră  permanentă  forţele  armate  pot  destina  unităţi  militare organismelor protecţiei civile (G.P.I. -67/1). Acestea nu vor mai putea, însă, pe  întreaga  durată  a  conflictului/  acţiunilor  să  participe  la  alte  acţiuni  cu caracter militar – G.P.I. 67/, (a), (b), (c). Ele vor putea în acest caz / situaţie să poarte semnul distinctiv al protecţiei civile, pot purta arme uşoare individuale pentru menţinerea ordinii sau pentru autoapărare (G.P.I.- 67/d).

În speţa de faţă intervenţia punctuală şi provizorie – o zi şi jumătate – este nelegală întrucât – se angajează o forţă importantă – Batalion de geniu;

Nu  este  legală  şi  nu  este  permisă  folosirea  /  purtarea  semnului distinctiv, al protecţiei civile, de către forţele armate ( Batalion de geniu) şi este exclusă înfiinţarea unui comandament mixt.

Forţele implicate ( protecţia civilă şi unitatea de geniu – B. Ge.) pot în situaţia de faţă, să fie acuzate de folosirea cu perfidie a unui semn protector (G.P.  I.-  37;  G.P.I.  –  85/3  G)  şi  folosirea  personalului  civil  ca  scut  uman (G.P.I – 48 şi 51/7).

__________________________________

∗  Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Informare Publică

 

© 2013 Frontier Theme