CURTEA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ ŞI DREPTURILE INDIVIDULUI

CURTEA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ ŞI DREPTURILE INDIVIDULUI

 

Cpt. just. mil. Florentin Adrian ILIE *

 

The International Criminal Court is one of the most important institutions in charge of putting  on  trial,  judging  and  ruling  against  extremely  offending  deeds  for  mankind  such  as genocide,  war  and  humanity  crimes.  The  seriousnees  of  the  latter  involves  a  careful investigation  of  the  indictees  in  order  not  to  trespass  their  fundamnetal  rights.  Thus,  the International Criminal Court acts in the best interests of the individual  by farly and carefully judging and ruling on a case by case basis.

The  International  Criminal  Court  was  established  by  the  Rome  Statute  of  the

International  Criminal  Court,  so  called  because  it  was  adopted  in  Rome,  Italy  on  17  July 1998 by the United Nations Diplomatic Conference of Plenipotentiaries on the Establishment of an International Criminal Court.  The Rome Statute is an international treaty, binding only on  those  States  which  formally  express  their  consent  to  be  bound  by  its  provisions.   These States then become “Parties” to the Statute.  In accordance with its terms, the Statute entered into  force  on  1  July  2002,  once  60  States  had  become  Parties.   Today,  105  States  have become  Parties  to  the  Statute.   The  States  Parties  meet  in  the  Assembly  of  States  Parties which is the management oversight and legislative body of the Court.

Following  the  adoption  of  the  Rome  Statute,  the  United  Nations  convened  the

Preparatory   Commission   for   the   International   Criminal   Court.     As   with   the   Rome Conference, all States were invited to participate in the Preparatory Commission.  Among its achievements, the Preparatory Commission reached consensus on the Rules of Procedure and Evidence  and  the  Elements  of  Crimes.   These  two  texts  were  subsequently  adopted  by  the Assembly of States Parties.  Together with the Rome Statute and the Regulations of the Court adopted by the judges, they comprise the Court’s basic legal texts, setting out its structure, jurisdiction and functions.

Într-o  lume  în  care  valorile  democraţiei  sunt  pe  cale  să  se  generalizeze, instituţiile naţionale cât şi cele internaţionale, indiferent de modul de constituire şi scopul lor, au ca principală menire respectarea integrală a drepturilor omului, fără de care noţiunile de libertate, dreptate, egalitate, etc. rămân simple cuvinte fără  acoperire  în  cotidian.  Situarea  omului  cu  aspiraţiile  şi  drepturile  sale fundamentale  în  centrul  preocupărilor  societăţii  ne  apare  azi  mai  mult  decât firească,   ea   devenind   obligatorie,   mai   ales   după   experienţele   trăite   de colectivităţi întregi în diferite perioade istorice, cu precădere în secolul al XX-lea şi în debutul celui actual. O îndelungată experienţă istorică pledează pentru

respectul  faţă  de  om,  valoarea  supremă  a  planetei  în  afara  vieţii  şi  existenţei căruia  nimic  nu  are  semnificaţie.  Pornind  de  la  aceste  considerente  mi-am propus  ca  în  prezenta  comunicare  să  detaliez  în  măsura  posibilului  legătura intrinsecă dintre o importantă instituţie Curtea Penală Internaţională şi drepturile fundamentale şi perene ale omului.

Deoarece   se   cunosc   foarte   multe   aspecte   legate   de   Curtea   Penală Internaţională,  eu  nu  voi  detalia  organizarea,  misiunile  şi  mecanismele  sale interne, dar simt nevoia unei sumare treceri în revistă a principalelor repere care privesc apariţia, competenţele şi stadiul la care aceasta a ajuns.

Curtea   Penală   Internaţională   (numită   uneori   şi   Tribunalul   Penal Internaţional)  este  o  curte  de  justiţie  internaţională  permanentă,  cu  sediul  la Haga  în  Olanda,  a  cărei  misiune  este  de  a  judeca  persoane  care  au  comis genociduri, crime de război şi contra umanităţii.

Curtea este compusă din 28 de magistraţi, care au fost investiţi în funcţie pe 11 martie 2003, dintre care unul are  rangul cel mai înalt. Acţiunile Curíi nu sunt retroactive, judecându-se doar cazurile de după 1 iulie 2002.

Până  în  prezent,  105  ţări  au  ratificat  statutul  tribunalului,  printre  care  şi România.  Tratatul  nu  a  fost  semnat/ratificat  de  câteva  ţări  importante  precum Statele  Unite,  Rusia,  China,  Israel  şi  Irak.  Limbile  oficiale  ale  Curtii  sunt engleza, araba, chineza, spaniola, franceza si rusa (aceleaşi ca la ONU).

O  primă  remarcă  doresc  să  fac  asupra  faptelor  comise  de  persoanele trimise în judecată la Curtea Penală internaţională, respectiv genocid, crime de război  şi  contra  umanităţii  probabil  cele  mai  grave  dintre  cele  care  pot  fi săvârşite de un om în circumstanţe internaţionale, sociale şi politice diverse, de regulă asimilate unor turbulenţe istorice la care reacţia a fost de natura celor de mai sus.

Prin   statutul   ei   Curtea   Penală   Internaţională   are   două   competenţe: materială şi personală. Competenţa materială presupune posibilitatea Curţii de a judeca  şi  pedepsi  persoanele  fizice  vinovate  de  comiterea    unor  infracţiuni deosebit  de  grave  care  aduc  atingere  inetereselor  de  asamblu  ale  comunităţii internaţionale, respectiv:

a.  Crima  de  genocid  definita  drept  “orice  acte  comise  cu  intentia  de  a distruge,  în  tot  sau  în  parte,  un  grup  national,  etnic,  rasial  sau  religios  prin: uciderea  membrilor  grupului;  atingerea  grava  a  integritatii  fizice  si  psihice  a membrilor  grupului;  supunerea  intentionata  a  grupului  la  conditii  de  existenta care  sa  conduca  la  distrugerea  sa  fizica  totala  sau  partiala;  masuri  vizand împiedicarea nasterilor în cadrul grupului; transferul fortat de copii de la un grup la altul.”

b. Crime contra umanitatii care includ actele comise în cadrul unui atac generalizat  sau  lansat  sistematic  asupra  populatiei  civile:  ucidere,  exterminare, sclavaj, deportare sau transfer fortat de populatie, condamnarea la închisoare sau  alte forme de privare grava de libertate, tortura, viol, sclavie sexuala, prostitutie fortata, sarcina sau sterilizare fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de gravitate  comparabila,  persecutarea  unui  grup  pentru  motive  de  ordin  politic, rasial,  national,  etnic,  cultural,  religios  sau  bazat  pe  sex,  sau  în  functie  de  alte criterii  universal  recunoscute  ca  inadmisibile  în  dreptul  international,  crima  de apartheid  si  alte  acte  inumane  cu  un  caracter  similar,  cauzatoare  de  suferinte puternice si care aduc atingere grava integritatii fizice sau mentale.

c. Crimele de razboi, în special cele   care se înscriu în cadrul unui plan sau  al  unei  politici  elaborate,  potrivit    Conventiilor  de  la  Geneva  din  1949 privind dreptul umanitar si a altor conventii si cutume internationale:omuciderea intentionata;tortura     sau     tratamentele     inumane,     inclusiv     experientele biologice;provocarea  cu  intentie  a  unor  suferinte  puternice  sau  a  unor  atingeri grave  a  integritatii  fizice;  distrugerea  si  însusirea  de  bunuri,  nejustificata  de necesitati militare si executata pe o scara larga, în mod ilicit; constrangerea unui prizonier   de   razboi   sa   serveasca   interesele   unei   armate   straine;privarea intentionata  a  unui  prizonier  de  razboi  de  dreptul  la  un  proces  echitabil;

deportarea sau arestarea ilegala; luarea de ostateci;lansarea de atacuri deliberate împotriva populatiei civile si a bunurilor acesteia; lansarea de atacuri deliberate împotriva  misiunilor  umanitare  si  de  mentinere  a  pacii;  lansarea  unui  atac deliberat  atunci  cand  este  evident  ca  acesta  va  produce  pierderi  de  vieti  si pagube  materiale  în  randul populatiei  civile;uciderea  sau  ranirea  combatantilor inamici dupa ce acestia s-au predat; portul unor însemne militare sau a uniformei inamice,  atunci  cand  are  drept  urmare  pierderea  de  vieti  sau  ranirea  grava  a adversarului; stabilirea de catre puterea ocupanta a unei parti din populatia sa în teritoriul ocupat, precum si transferul în interiorul acestui teritoriu sau în afara

lui a unei parti sau a totalitatii populatiei bastinase; lansarea de atacuri deliberate împotriva constructiilor destinate uzului religios, educativ, artistic, stiintific sau caritabil, precum si împotriva monumentelor istorice si a spitalelor, atunci cand acestea nu sunt obiective militare;supunerea prizonierilor la experiente medicale si stiintifice;distrugerea sau confiscarea bunurilor inamice, atunci cand nu sunt impuse de necesitati militare; obligarea nationalilor partii adverse la participarea la  operatiuni  de  razboi  îndreptate  împotriva  propriei  tari;  jefuirea  localitatilor ocupate;  utilizarea  otravurilor,  a  gazelor  asfixiante,  precum  si  a  armelor  de natura  sa  provoace  inamicului  suferinte  inutile;atingerea  demnitatii  persoanei, prin  tratamente  umilitoare  si  degradante;  violul,  sclavia  sexuala,  prostitutia fortata,  sterilizarea  fortata;utilizarea  ostaticilor  civili  pentru  a  proteja  zone  sau

forte militare; atacurile deliberate împotriva cladirilor, materialelor, unitatilor si mijloacelor  de  transport  sanitare  care  utilizeaza  semnele  distinctive  prevazute prin  Conventiile  de  la  Geneva;  înfometarea  deliberata  a  civililor;înrolarea tinerilor sub 15 ani.

Competenta  personala  se  referă  la  posibilitatea  Curţii  de  a  judeca  si pedepsi persoanele fizice vinovate de comiterea infractiunilor precizate mai sus, daca au împlinit vârsta de 18 ani. Calitatea oficiala de şef de stat sau de guvern,  de presedinte de parlament, de demnitar sau functionar public nu exonereaza pe autorul faptei de raspundere penală în faţa Curţii si nici nu constituie un motiv de  reducere  a  pedepsei.  Imunitatile  sau  regulile  de  procedura  speciale  care însotesc  calitatea  oficiala  a  unei  persoane  nu  împiedica  Curtea  sa  îsi  exercite competenta fata de persoana în cauza. Raspunderea penala a persoanelor fizice, este o raspundere individuala. Nu se admite raspunderea colectiva a acestora.

Mă voi opri mai mult cu analiza asupra particularităţilor responsabilităţii comandanţilor  militari,  pornind  de  la  posibilitatea  acestora  de  a  ordona  şi obligaţia  subordonaţilor  de a executa ordine care produc efecte tangente celor de mai sus. Se stipulează, expresis verbis,  că în faţa Curţii Penale Internaţionale comandanţii militari răspund atât pentru crimele proprii cât şi pentru cele comise de forţele plasate sub comanda lor şi în context reiterez necesitatea cunoaşterii de către liderii militari a legislaţiei interne şi internaţionale astfel încât acţiunea lor  să  fie  în  cunoştinţă  de  cauză.  Pornind  de  la  unele  fapte  petrecute  în  ţara noastră în decembrie 1989 apare mai necesară ca oricând acţiune comandantului militar  cu  luciditate  şi  responsabilitate,  nu  emoţional  şi  excesiv.    Trista experienţă a Revoluţiei române conduce către necesitatea formulării şi executării ordinelor numai în acord cu legea, aşa cum de fapt prevăd regulamentele noastre militare.

Pentru inculparea unei persoane fizice care a comis crime împotriva unui stat-parte la Statut  trebuie sesizată Curtea astfel: prin sesizarea Procurorului de catre un stat-parte; prin sesizarea Procurorului de catre Consiliul de Securitate al ONU; prin deschiderea, din oficiu, de catre Procuror, a unei anchete în legatura cu comiterea unei infractiuni. Prin ele însele, procedurile de sesizare sugerează grija specială acordată temeiniciei acesteia, astfel încât inculparea să se bazeze pe fapte indubitabile, cu toată argumentaţia adiacentă. Mai mult nu orice cauză este acceptată ci trebuie să îndeplinească condiţiile de admisibilitate asfel că o cauză poate fi refuzată dacă:  crima a facut obiectul unei anchete din partea unui stat  competent  în  cauza,  mai  putin  atunci  cand  acest  stat  nu  a  dorit  sau  a  fost incapabil  sa  efectueze  ancheta;  persoana  vizata  a  fost  deja  judecata  pentru faptele  care  fac  obiectul  plangerii,  conform  principiului  „non  bis  in  idem” nimeni nu poate fi judecat de catre Curte sau de catre alta instanta pentru crime pentru  care  a  fost  deja  condamnat  sau  achitat  deja  de  catre  Curte;  cauza  nu prezinta suficienta gravitate pentru a fi judecata de catre Curte.

În  întreaga  sa  activitate  Curtea  are  ca  principală  preocupare  dreptul aplicabil  ceea  ce  presupune  respectarea  în  totalitate  a  normelor  stabilite  prin ansamblul  convenţiilor  internaţionale,  aceasta  exprimând  grija  specială  pentru inculpate  prin  corecta  judecată,  fără  soluţii  prestabilite,  fără  ingerinţe  de  orice natură, etc.

Tot   în   spritul   şi   în   slujba   respectării   drepturilor   inculpatului   sînt structurate  cauzele  care  înlatura  responsabilitatea  penala:  bolile  psihice  care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei; tarea de intoxicatie provocata involuntar, care impiedica constientizarea caracterului infractional al  faptei;   legitima   aparare;   constrangerea   prin   amenintarea   cu   moartea   sau atingerea grava a integritatii fizice; comiterea crimei de catre alte persoane; alte cauze  a  caror  constatare  ramane  la  latitudinea  Curtii.  De  o  importanţă  capitală este  stabilirea  cu  claritate  dacă  elementul  material  al  crimei  a  fost  savarsit  cu intentie si în cunostinta de cauza.În acelaşi timp tot în respectful faţă de lege se precizează că  eroarea de fapt si eroarea de drept nu înlatura raspunderea penala, după  cum    nu  îl  exonereaza  de  raspundere  pe  autorul  faptei  ordinul  unui superior, militar sau civil. Singura exceptie o constituie cazul în care persoana în cauza  nu  a  realizat  ca  ordinul  e  ilegal.  Potrivit  Statutului  Curtii,  ordinul  de  a comite un genocid sau o crima împotriva umanitatii este evident ilegal.

Una   dintre   expresiile   cele   mai   grăitoare   ale   respectării   drepturilor inculpatului o constituie drepturile acestuia în funcţie de situaţia în care se află respectivul supus anchetei sau suspectat de crimă.

Persoanele  supuse  anchetei  au  urmatoarele  drepturi:nu  pot  fi  obligate  sa depuna marturie împotriva lor însesi sau sa se declare vinovate;  nu pot fi supuse nici  unei  forme  de  constrangere  sau  amenintare  si  nici  torturii  sau  vreunui tratament  crud,  inuman  sau  dregradant;  beneficiaza  gratuit  de  interpret,  atunci cand este necesar; nu pot fi arestate sau retinute în mod arbitrar.

Suspecţii  de  comiterea  unei  crime,  au  urmatoarele  drepturi:  de  a  fi informata  înaintea  interogatoriului  ca  exista  motive  pentru  a  o  suspecta  de comiterea crimei; de a pastra tacerea, fara ca acest fapt sa fie luat în considerare pentru a determina culpa sau nevinovatia persoanei anchetate; de a fi asistata de un aparator ales sau, în cazul în care nu are un astfel de aparator, de un aparator din oficiu, în mod gratuit; de a fi interogata în prezenta aparatorului sau.

Tot   pentru   dreptate   deplină   şi   drepturile   inculpatului   sentinta   de condamnare  pronuntata  de  prima  instanta  poate  sa  faca  obiectul  apelului.  Atat condamnatul cat si Procurorul, pot face apel împotriva sentintei primei instante. Hotararea  Camerei  de  apel  se  da  cu  votul  majoritatii  judecatorilor,  în  sedinta publica si este motivata.

Din cauza unor grave atingeri ale vieţii şi libertăţii unor mari comunităţi de  oameni  sau  lumii  în  ansamblul  ei,  până  la  înfiinţarea  CPI,  s-au  constituit Tribunale penale speciale astfel:

1. Tribunalul Militar International de la Nurnberg instituit prin Acordul de  la  Londra  (1945)  privind  urmarirea  si  pedepsirea  principalilor  criminali  de razboi  .  A  functionat  între  20  noiembrie  1945  si  1  octombrie  1946.  În  baza Statutului  de  functionare,  Tribunalul  putea  sa  aplice  pedeapsa  cu  moartea  sau orice  alta  pedeapsa.  Statele  parti  la  acordul  de  înfiintare  a  Tribunalului  aveau obligatia de a preda institutiei , spre judecare, criminalii de razboi.

2.   Tribunalul   penal   international   pentru   judecarea   si   pedepsirea persoanelor   vinovate   de   încalcarea   dreptului   international   umanitar   pe teritoriul  fostei  Iugoslavii  creat  prin  rezolutia  808  (1993)  a  Consiliului  de Securitate al O.N.U.. Tribunalul este o instanta jurisdictionala internationala ad-hoc, mandatul sau fiind limitat la judecarea actelor comise în perioada războiului din fosta Iugoslavie.

Din cele prezentate în comunicarea mea ştiinţifică rezultă cu claritate că se  dispune  de  o  instituţie  care  judecă  şi  condamnă  pentru  săvârşirea  celor  mai grave fapte care pot fi comise de o persoană fizică şi care manifestă în acelaşi timp deplină grijă faţă de drepturile inculpatului.

Bibliografie

http://www.icc-cpi.int/about/ataglance/establishment.html

http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MarcelaRad/cap8.html

Victor PONTA, Curtea penala internationala, Editura Lumina LEX

Dumitru  DIACONU,  Curtea  penala  internationala.  Istorie  si  realitate,  Editura

All Beck

*

D.L.A.J.

 

© 2013 Frontier Theme