Filiala Braşov

SUB SEMNUL TUTELAR AL LUI NICOLAE TITULESCU, LA BRAŞOV SA INAUGURAT PRIMA FILIALĂ TERITORIALĂ A ASOCIAŢIEI ROMÂNE DE DREPT UMANITAR

30 ianuarie 1994.

O zi luminoasă de iarnă, cu fulguiri răzleţe şi ger pătrunzător. Peste cetatea bătrânului burg pluteşte parcă o pace eternă. Curând, clipele acestei amieze vor deveni istorie. Braşovul se pregăteşte cu solemnitate pentru o mare sărbătoare a sufletului şi a demnităţii umane. Fix la orele 12 se pune „piatra de temelie” a unei investiţii pentru viitorime: începe festivitatea inaugurării primei filiale teritoriale a Asociaţiei Române de Drept Umanitar.

Memoria inimii ne aduce aminte că în urmă cu doar trei ani şi jumătate iniţialele A.R.D.U. nu semnificau decât începutul unui drum. Astăzi, „seminţele” acelei idei unicat în mişcarea organizaţiilor umanitare de la noi şi de aiurea, de a avea un nucleu de specialişti şi fervenţi promotori ai protecţiei drepturilor omului au găsit „teren fertil” în cugetele unor zeloşi umanişti şi în oraşul de la poalele Tâmpei.

Înconjurat de distinşii oaspeţi veniţi de la Bucureşti, alesul cărturar, pedagog şi om al legii braşovean, domnul dr. Emil Poenaru, rectorul Universităţii Europene Drăgan. mulţumeşte pentru cinstea şi încrederea acordată entuziaştilor susţinători locali ai ideii că şi aici, în provincie, în „oraşul din inima ţării”, se pot promova cu mult curaj valori ale europeismului umanitar, ale acelei preemţiuni a dreptului păcii mult visată şi chiar fundamentată teoretic de ilustrul diplomat român Nicolae Titulescu.

Sunt prezentate personalităţile – specialişti de marcă din domeniu – care au ţinut să onoreze deschiderea oficială a primei filiale teritoriale a ARDU:

–      dr. Ionel Cloşcă, preşedintele ARDU, membru în Consiliul de conducere a Societăţii de Drept Umanitar şi Dreptul războiului de la Bruxelles;

–         acad. prof. univ. dr. Tudor R. Popescu, membru fondator şi membru de onoare în Comitetul de conducere al Institutului ‘Internaţional de Drept Umanitar de la San Remo, vicepreşedinte al ARDU;

–         prof. univ. dr. Nicolae Popa, consilier prezidenţial, prodecan al Facultăţii de Drept din Bucureşti, vicepreşedinte al ARDU;

–         dr. C-heorghe Bădescu, secretarul general al ARDU.

Cu o firească şi de înţeles emoţie, domnul dr. Ionel Cloşcă, preşedintele Asociaţiei Române de Drept Umanitar, a evocat paşii de început ai Asociaţiei, obiectivele acesteia şi activităţile desfăşurate până în prezent. S-a subliniat necesitatea existenţei unor nuclee de inimoşi cunoscători în materie care să difuzeze în toate mediile societăţii principiile dreptului internaţional umanitar şi ale drepturilor omului. Prin cele 13 cărţi publicate sub auspiciile sale, prin seminariile, mesele rotunde şi dezbaterile organizate, unele cu caracter internaţional, prin zecile de participări active la diverse reuniuni de specialitate din ţară şi din străinătate, prin editarea unei reviste de profil în care semnează personalităţi din lumea întreagă, ARDU şi-a câştigat un binemeritat prestigiu. Acesta îi este conferit în primul rând de calitatea oamenilor, a membrilor săi. De aceea, acestora li se cere să conlucreze, cu imparţialitate şi fără patimă, nu numai la răspândirea generoaselor idealuri umanitare, ci şi la înţelegerea şi studierea lor aprofundată, pe baze riguros ştiinţifice. In acest complex, alegerea Braşovului ca sediu al primei filiale teritoriale a ARDU nu este deloc întâmplătoare.

Luând cuvântul cu farmecu-i binecunoscut, academicianul Tudor R Popescu electrizează sala cu pledoaria sa fulgurantă despre umanism, om de lege şi dreptate. Argumentaţia metodică se sprijină solid pe pilonii câtorva citate din creaţia unor gânditori, umanişti, reproduse cu fidelitate din memorie, atât în original, cât şi în limba română:

„Dreptul ţine de om, Universul fără om nu este nimic” glosa Dante Aligheri în Divina Comedia, Cântul I. Nu trebuie să fim indiferenţi faţă de ceea ce se petrece în lume, soarta tuturor oamenilor trebuie să fie în preocupările noastre. Nu trebuie să fim pasivi. Ceea ce îl înnobilează pe om este umanismul său. Altfel, faţă de cei care nu fac nimic „‘nenorociţii care niciodată nu au fost vii”, vom spune şi noi la fel ca Vergiliu lui Dante în Infernul – Cântul III:

„Nici drept, nici milă pentru ei în veci,

nici unu-n lume nici o faimă n-are

Prea mult vorbim de ei, tu-i vezi

Şi treci.”

Domnul prof. univ. dr. Nicolae Popa a subliniat necesitatea instituţionalizării cursului de drept internaţional umanitar, prin introducerea acestuia în planurile şi programele de învăţământ ale tuturor facultăţilor de drept. Un paradox al lumii de astăzi este acela că toată lumea tinde să vorbească despre drepturile omului, chiar să se bată uneori pentru ele, dar în numele drepturilor omului se petrec totuşi cumplite atrocităţi. De aceea, această problematică e de mare actualitate, regăsindu-se în centrul tuturor preocupărilor care frământă omenirea.

A urmat apoi momentul cel mai aşteptat la festivităţii, când dl. Gheorghe Bădescu, secretarul general al ARDU, a dat citire hotărârii de creare a filialei Braşov a Asociaţiei Române de Drept Umanitar. Cele câteva sute de participanţi, care au umplut până la refuz neîncăpătorul amfiteatru, au aplaudat îndelung.

ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE DREPT UMANITAR

Consiliul de conducere

HOTĂRÂRE

Având în vedere dispoziţiile ml.28 din’Statutul Asociaţiei Române de Drept Umanitar. Consiliul de conducere al asociaţiei hotărăşte:

Art. I. – Se înfiinţează filiala Braşov a Asociaţiei Române de Drept Umanitar.

Art.2. – filiala Braşov a Asociaţiei Române de Drept Umanitar îşi desfăşoară activitatea in municipiul Braşov şi pe raza judeţului. în conformitate cu dispoziţiile Statutului ARDI . a instrucţiunilor şi hotărârilor date de Consiliul de conducere al ARDU. a hotărârilor adunării generale a filialei şi biroului său executiv.

Art.3. – în prima adunare generală, filiale Braşov a Asociaţiei Române de Drept Umanitar îşi alege biroul executiv, format dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar general.

PREŞEDINTE.

Bucureşti, 20 ianuarie 1994                                                                                                          Dr. Ionel Cloşcă

Mulţumind pentru căldura cu care braşovenii ştiu să îmbrăţişeze iniţiativele de valoare, dr. Ionel Cloşcă a ţinut să adauge câteva cuvinte despre rolul şi locul pe care filiala de la Braşov trebuie să le ocupe de acum în mişcarea de promovare a dreptului umanitar şi a drepturilor omului, a unei educaţii în spirit uman. Prin grija Universităţii Europene Drăgan, filiala va dispune de un sediu propriu, unde se vor ţine reuniunile dr lucru ale membrilor săi şi unde este în curs de organizare o bibliotecă documentară p baza donaţiilor în cărţi şi reviste tăcute de Asociaţia Română de Drept Umanitar din fondurile sale. Imediat după alegerea organelor de conducere şi a comitetelor specializate pe probleme, se va acţiona pentru organizarea activităţii pe baze ştiinţifice, astfel încât membrii filialei să poată intra în contact cu ceilalţi specialişti în materie din ţară şi din străinătate, pentru a contribui împreună la introducerea în legislaţia noastră a standardelor internaţionale umanitare, pentru crearea unei ştiinţe româneşti de drept internaţional umanitar şi de drepturile omului. Lucru absolut posibil, pentru că Braşovul are mulţi jurişti foarte bine pregătiţi, oameni serioşi şi pasionaţi de munca lor în slujba umanităţii.

La această părere a subscris, în finalul festivităţii, şi dl. Emil Poenaru, care, în numele comitetului de iniţiativă local, a mulţumit oaspeţilor pentru onoarea pe care au făcut-o oraşului de la poalele Tâmpei prin înfiinţarea acestui for ştiinţific, care va continua, astfel, tradiţiile începuturilor Şcolii Româneşti din Scheii Braşovului şi va încerca să desăvârşească opera gândită de marele diplomat Nicolae Titulescu, aceea de a construi o lume a păcii şi a respectului reciproc, o lume a demnităţii şi solidarităţii umane.

Reportaj de Constantin POENAR

Informaţiile au fost luate din lucrarea

„CINCISPREZECE ANI ÎN SLUJBA OAMENILOR”

Editor. Ionel Cloşcă

Editura V.I.S. PRINT, 2005

© 2013 Frontier Theme